autostrada

Lista proiectelor prioritare de infrastructură rutieră pentru anul în curs și anul următor a fost prezentată astăzi, 13 ianuarie, de ministrul transporturilor, Ioan Rus, și de premierul Victor Ponta.

Pe ruta București – Alexandria nu se va mai face autostradă, ci drum expres. În 2015 vor fi începute lucrări la mai multe proiecte de autostrăzi ce însumeaza 725 km, la care se adauga 1.809 km de drum expres. Valoarea totala a celor 725 km este estimata la 10,58 mld. de euro. Drumurile expres au o valoare cumulată estimată la 9,6 mld. euro. De asemenea, mai sunt programați 184 km de autostradă fazată, adică Târgu Mureș-Târgu Neamț. Printre planurile referitoare la autostrăzi mai sunt: Comarnic-Brașov, Sibiu-Pitești, Pitești-Balș (114 km), Pașcani-Iași-Ungheni (135 km), Ploiești-Comarnic (103 km), Drum expres Lugoj-Craiova-Alexandria-București (441 km).

La finele săptămânii trecute, Ministerul Fondurilor Europene, în subordinea căruia a fost trecută Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, a lansat în dezbatere publică proiectul de program și raportul de mediu. La începutul săptămânii viitoare, Ministerul Fondurilor Europene va organiza și o dezbatere publică, la sediul instituției. Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) nu se referă doar la infrastructura de transport, aici fiind incluse mai multe obiective tematice. Programul se adresează nevoilor de dezvoltare din patru sectoare: infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, prin finanţarea a 4 din cele 11 obiective tematice stabilite prin Regulamentul nr. 1303/2013.

Ofertele pentru realizarea proiectelor tehnice a două autostrăzi care vor trece prin judeţul Iaşi vor fi deschise la mijlocul acestei săptămâni. Licitaţiile pentru autostrăzile Iaşi – Târgu Mureş (circa 300 km) şi Bacău – Paşcani – Siret (circa 200 km) au fost lansate în lunile aprilie şi mai 2014, dar deschiderea ofertelor s-a amânat de şase ori. Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a lansat cinci licitaţii aferente tronsoanelor celor două rute, valoarea totală estimată pentru realizarea documentaţiilor fiind de 40,7 milioane euro. Pentru Iaşi – Tg Mureş, valoarea a fost stabilită la o sumă maximă de 27,6 milioane euro pentru revizuirea studiilor de fezabilitate, în timp ce pentru elaborarea proiectelor la Bacău – Paşcani şi Paşcani – Siret au fost estimate valori de 6,5 milioane euro şi, respectiv, 6,6 milioane euro. Deschiderile de oferte sunt programate pentru zilele de 15 şi 16 ianuarie, dar CNADNR încă nu a asigurat banii care vor fi achitaţi consultanţilor.

Potrivit unei adrese a Ministerului Transporturilor (MT) de la începutul acestui an, în acest sens au fost depuse la Direcţia Generală de Management Fondurilor Externe aplicaţii de finanţare, dar care încă nu au fost aprobate.

„În urma evaluării cererilor de finanţare şi a aprobării acestora, se vor întocmi şi semna contractele de finanţare ale proiectelor“, se arată în adresa MT publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor în data de 5 ianuarie 2015, ca răspuns la o interpelare pe această temă făcută de deputatul Petru Movilă (PMP).

Autostrăzile figurează ca drumuri expres în Master Plan

În paralel cu licitaţiile pentru documentaţiile tehnice ale autostrăzilor care ar putea tranzita Iaşul, MT a finalizat şi Master Planul Naţional de Transport, document care prioritizează investiţiile în infrastructură pentru perioada 2014 – 2030. Însă, în acest document, autostrăzile Iaşi – Târgu Mureş şi Bacău – Paşcani – Siret sunt transformate în drumuri expres. Master Planul încă nu a fost aprobat la nivel guvernamental, documentul fiind criticat dur de politicieni şi societatea civilă întrucât nu ţine cont de nevoile de dezvoltare a Moldovei. Singura autostradă care ar urma să fie realizată în regiune este Bacău – Braşov, dar şi acest proiect este prevăzut pentru perioada de după 2021.

Articolul precedentNEAMŢ: ZE MARIA va antrena azi pe FC CEAHLĂUL
Articolul următorSUCEAVA: Patru suceveni “seceraţi” de SIDA
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.