0:00

NEAMŢ: VCM Piatra Neamţ a retrogradat!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVolei Club Municipal a pierdut dramatic, cu 2-3, cea de-a patra dispută în compania formaţiei Banatul Caransebeş, după ce nemţenii câştigaseră sâmbătă, 28 martie, cu 3-2 şi intraseră duminică, în cel de-al patrulea meci din play-out-ul Diviziei A1. Cu scorul general la meciurile directe de 1-3, pietrenii iau drumul ligii a doua. Municipalul pietrean a condus cu 2-0 la seturi în cel de-al patrulea joc, dar oaspeţii au revenit incredibil adjudecându-şi calificarea. Directorul municipalului, Constantin Niţă şi-a cerut scuze de la suporteri şi de la prietenii care l-au împrumutat cu bani, pentru realizarea transferurilor din vară pentru întărirea echipei, presimţind, parcă, deznodământul sezonului.

„După ce consilierii judeţeni PSD au decis anul trecut să nu majoreze finanţarea echipei de volei, deşi atât eu, cât şi profesorul Dan Gavril am fost în plenul şedinţei de consiliu judeţean, pentru a ne susţine cauza şi am explicat că ne va fi foarte greu să rezistăm în prima ligă, m-am împrumutat de bani de la prieteni pentru a putea rezista. Nu s-a înţeles că ratăm o şansă, iar acum sesiunea de depunere a dosarelor pentru finanţări nerambursabile acordate sportului, începe după ce noi terminăm campionatul. Fiind deja retrogradaţi, nu se va ţine cont decât de campionatul în care vom evolua de la toamnă. Aşa e la noi, totul e pe dos! Le cer scuze suporterilor şi celor care au crezut în noi, Banatul Caransebeş, nou promovată s-a întărit şi a rezistat în prima ligă, noi, cu palmares în cupele europene, mai bine de zece ani, retrogradăm, pentru că, de doi ani trag semnale de alarmă că suntem subfinanţaţi şi nimeni nu ne sprijină”, a spus Constantin Niţă, directorul Volei Club Municipal Piatra Neamţ, după închierea meciului din Sala Polivalentă din Piatra Neamţ. (Mihai STOIAN)

Articolul precedentNEAMȚ: 30 martie 1392 – prima atestare documentară a Romanului
Articolul următorNEAMŢ: Asociaţia Sens Civic – trei ani de activitate
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.