0:00

Neamț Turism – tot pe marginea prăpastiei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* salariații nu și-au primit salariile de 9 luni
* societatea merge din datorie în datorie
* unii consilierii judeţeni nu dau mari şanse de supravieţuire societăţii

Neamț Turism pare să nu se mai redreseze. Situația nu este una tocmai plăcută: salariații nu și-au primit salariile de 9 luni de zile, societatea merge din datorie în datorie, iar consilierii județeni nu se îngrijesc de soarta acesteia. Majoritatea consilierilor din CJ au refuzat suplimentarea capitalului societății Neamț Turism în favoarea Drupo Neamț, deși suma pe care ar fi trebuit să o aprobe ca aport de capital la Neamț Turism reprezenta doar 10% din banii alocați pentru mărirea capitalului la Drupo. Între timp reprezentanții CJ Neamț în AGA Neamț Turism caută soluții pentru redresarea financiară a societății.

”Deocamdată căutăm soluții să vedem ce se poate face pentru reorganizare și pentru relansarea activității. Trebuie să se întrunească AGA și să se numească un nou CA, iar acesta la rândul său să decidă ce se va întâmpla în continuare”, a declarat Constantin Iacoban, membru în AGA Neamț Turism.

”Acolo a fost un audit financiar de la CJ Neamț, iar în urma acestui audit, dacă se vor impune modificări, acestea se vor face tot cu girul CJ. Deocamdată, suma cerută de colegul nostru dl. Iacoban pentru suplimentarea capitalului de la Neamț Turism a fost respinsă de colegii din CJ. Acea sumă ar fi fost necesară achitării datoriilor mai vechi. Vom vedea ce va fi în continuare”, a spus Dan Vasiliu, membru AGA Neamț Turism.

Scepticism social-democraţii

Consilierii PSD din CJ Neamț sunt însă de altă părere. Aceștia spun că sunt sceptici în privința Neamț Neamț Turism deși inițial se credea că societatea se va redresa.

”La Neamț Turism, după 2012 a fost numită o anumită conducere, iar Consiliul Județean a fost nevoit să facă o majorare de capital cu 80.000 de lei pentru a-și susține activitatea – asta a fost la sfârșitul lui 2012. În iunie, în urma unui raport perivind activitatea a reieșit că societatea avea un deficit de 1 miliard de lei vechi. În plen s-a votat componența AGA din care fac parte și reprezentanții Consiliului Județean și au spus că vor reuși să facă lucruri bune. Acum am văzut că dl. Iacoban a propus majorarea de capital de 200.000 de lei, iar asta înseamnă că lucrurile nu merg foarte bine acolo și nu s-au rezolvat problemele. Personal sunt sceptic că în actuala formulă se va redresa activitatea și nu din cauza colegilor mei din CJ pentru că nu au nici ei competențe. Iar numirea Consiliului de Administrație nu are legătură cu faptul că în AGA de la Neamț Turism nu sunt toți cei 7 membri. Un CA interimar s-ar putea numi până se finalizează toate procedurile legale”, a declarat Dan Constantin, consilier județean PSD.

”Acolo trebuie rezolvate niște încurcături, de exemplu AGA a numit directorul și nu Consiliul de Administrație. Treburile sunt destul de încurcate la Neamț Turism, iar niște juriști buni ar trebui să încerce să rezolve problemele. Conform algoritmului politic, consilierii PP-DD nu mai pot intra în AGA Neamț Turism”, a spus consilierul județean Ciprian Șerban.

Deocamdată nu se știe ce se va întâmpla cu Neamț Turism. Ideea este că societatea merge în continuare în pierdere, iar angajații nu și-au primit salariile de aproape 9 luni de zile. Pentru că, deși au stat de vorbă cu conducerea CJ Neamț nu s-a rezolvat mare lucru aceștia spun că vor veni din nou la CJ în speranța că își vor primi drepturile salariale restante, iar Neamț Turism va funcționa, măcar pe timp de vară, pe post de tabără pentru copii, deși ar mai trebui făcute ceva investiții.

Irina CĂLIN

Pierderi şi datorii

Neamț Turism are pierderi și datorii încă de la înființare. Conform ultimului bilanț, întocmit la sfârșitul lunii iunie, Neamț Turism avea venituri de 23.128 de lei și cheltuieli ce însumau 114.336 lei, la o cifră de afaceri de doar 23.126 de lei. Tot datele din bilanțul lunii iunie 2013 arată că datoriile se ridicau atunci la 179.012 lei, iar acum, în urma controlului serviciului audit din cadrul CJ Neamț cifrele ar putea fi modificate dat fiind faptul că din iunie 2013 și până în prezent societatea a mers tot în pierdere.

Articolul precedentPrimarul de Roman, la Guvern sau Parlament
Articolul următorDublă tentativă de suicid

1 COMENTARIU

  1. Atata timp cat la conducere se pun tot felul de persoane care nu au nici o treaba cu ceea ce se presteaza, tot in jos o sa mearga ! Ce o propulseaza in functia de director pe fata primarului de la Roznov!? Alooo domnilor, vorbim de ceva serios aici, nu de pacanele !! Lasati fata sa joace linistita nu o mai puneti directoare si o mai obligati sa faca ceva ce nu stie si nu vrea sa faca ! Lasati-o sa vanda pixuri si hartie de aproape un miliard la primaria batranului nu are nevoie de bataie de cap cu statiunea ! Va bateti joc de ce a mai ramas „in picioare”, de Combinatul Savinesti se ocupa fratiorul si prietenii, de Roznov batranul iar donsoara din cea mai ramas din statiune…! Felicitari !

Comentariile sunt închise.