NEAMŢ: Traficant aşteptat cu cătuşe la revenirea în ţară

catuse noiVasile Ursu (37 de ani) din Roman a fost arestat, în ziua de 12 martie, de Tribunalul Neamţ, sub acuzaţia de trafic de persoane. Individul a fost plecat din ţară, a revenit acum două săptămâni, iar poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate l-au aşteptat cu cătuşele pregătite. Din datele strânse de anchetatori rezultă că, în perioada 2012 – 2014, Ursu a dus în Grecia mai multe femei cărora le-a spus că vor lucra ca dame de companie şi vor câştiga foarte mulţi bani, din care îi vor da şi lui o parte. Numai că la „locul faptei”, procentul lui negociat în ţară, a devenit brusc 100%. Şi nu doar că le-a luat absolut toţi banii femeilor, dar le-a mai şi bătut şi le-a luat actele, să nu se poată întoarce în ţară. Până acum, doar 5 fete au fost audiate în dosar însă numărul victimelor lui Ursu este mult mai mare – cred anchetatorii. Dosarul este instrumentat de procurorii DIICOT Neamţ. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora