0:00

NEAMŢ: Spital de stat, servicii private?, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMinisterul Sănătății a inițiat un proiect de lege care prevede posibilitatea ca medicii să lucreze în regim privat în spitalele de stat. Adică, după terminarea orelor de program, orice medic va avea dreptul la practică privata în spitalul de stat și va putea să-și stabilească liber tariful la care oferă servicii medicale. Fiecare doctor care va dori să intre în acest sistem o va putea face doar dacă practică în cadrul unei firme, PFA, CMI sau altă formă de organizare.

Firma medicului va intra în contract cu spitalul respectiv închiriind spațiul sau aparatura medicală a spitalului. Tarifele minimale ale închirierii vor fi stabilite de Ministerul Sănătății, dar fiecare manager de spital va avea libertatea să negocieze tarifele la care închiriază medicului. Pacientul va plăti serviciul medical acordat în regim privat la casieria spitalului. Nu este încă stabilit însă dacă pacientul tratat în spitalul de stat în regim privat își va putea acoperi o parte din costul serviciilor medicale și pe seama asigurării de sănătate de stat, dar se înclină către această variantă. În acest caz, medicii aflați în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu vor putea practica în regim privat și în spitalul de stat și în spitalul privat, fiind nevoiți să aleagă între cele două instituții.

„Discuții sunt de vreo 2 ani pe această temă. Dacă legea va fi făcută bine, ca să câștige și spitalele din închirierea sălilor de operație, saloane, aparatură, va fi bine. Dacă legea nu va fi făcută bine, nu mă poate obliga nimeni să închiriez în condițiile care nu avantajează spitalul. Eu cred că statul e stat și privatul e privat. Legea ar fi foarte bună, dar să fie făcută bine”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Neamț, dr. Ioan Lazăr.

Proiectul de lege menționat a fost pus la dispoziția membrilor comisiei de sănătate, urmând să intre în procedura parlamentară specifică. Fiind încă o variantă în lucru, există posibilitatea ca proiectul să sufere schimbări. (Oana IOSUB-TOMA)

Articolul precedentNEAMŢ: Virozele respiratorii bat în retragere!
Articolul următorSTUDIU: 50% dintre români oferă atenții medicilor!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.