Înscrierile pentru probele orale și de competențe ale Bacalaureatului 2025 au începutÎn perioada 24-26 martie, este organizată simularea pentru examenul de Bacalaureat.

Astăzi, 24 martie, are loc simularea probei scrise la Limba și Literatura Română. Comunicarea rezultatelor acestei simulări va avea loc pe 8 aprilie, însă acestea nu pot fi contestate, nu se fac publice și nu influențează în nici un fel rezultatele la examenul de bacalaureat din iunie. Acestea vor fi folosite doar pentru o analiză la nivelul liceelor, prin discuții cu elevi, ședințe cu părinții și eventual analize realizate la nivelul consiilor profesorale pentru a vedea la ce nivel de pregătire se situează candidații. Notele obținute nu se trec în catalog, decât la solicitarea scrisă a elevului sau a părinților acestora.

Potrivit Inspectoratului Școlar al Județului (ISJ) Neamț, în județ sunt constituite 34 de centre de examen și un centru zonal de evaluare. Sunt așteptați să susțină această simulare 3.100 de elevi, din care 2.783 sunt la învățământ liceal de zi, iar 317 sunt la seral sau frecvență redusă.

Simularea a început la ora 9:00, elevii au avut acces în sala de testare până la ora 8:30, având asupra lor cartea de identitate și instrumente de scris. Timpul de lucru este de 3 ore din momentul distribuirii subiectelor în sala de examen, dar elevii nu pot părăsi sala mai devreme de 1 oră și jumătate de la începerea efectivă a probei scrise.

Candidații pot folosi numai cerneală sau pix de culoare albastră, schemele și desenele se fac cu creionul. Corectarea eventualelor greșeli pe parcursul elaborării lucrării se fac tâind cuvintele sau pasajul respectiv cu o linie orizontală.

Mâine va avea loc simularea probei scrise la proba obligatorie a profilului, iar miercuri cea la alegere, potrivit profilului și specializării.

Angela Croitoru

Articolul precedentAccident pe centura municipiului Piatra Neamț
Articolul următor617 posturi vacante în Neamț pe final de Mărțișor
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.