GALERIE FOTO Se circulă cu restricții spre Bicaz-Chei

Șoferii care au drum, astăzi, 28 septembrie, spre Tașca – Bicaz-Chei – Lacu Roșu trebuie să-și ascută răbdarea deoarece, începând de la intersecția DN 15 (drumul care duce spre baraj) cu DN 12C (drum spre Tașca), din Bicaz, drumarii toarnă asfalt și au restricționat circulația pe un sens de mers.

Potrivit edilului Bicazului, Nicolae Sălăgean, cei de la Drumuri Naționale toarnă covor asfaltic pe o distanță de 7 kilometri, de la intâlnirea drumurilor amintite, până aproape de localitatea Neagra (Tașca). Interesant este că la nici doi metri de unde a început asfaltarea, trecătorii ne-au semnalat că există deja denivelări, care nu vor face altceva decât să colecteze apa de ploaie pe mijlocul proaspătului drum.

Fotografii:

(Marian TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Cum a încercat un șofer să cumpere indulgența polițiștilor rutieri

În dimineața zilei de miercuri, 2 septembrie, un conducător...

Neamț. Accident cu un rănit la Cotu Vameș – șoferul a plecat de la locul faptei

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

FOTO. Vaslui. Un autoturism cu o mamă și doi copii a intrat într-un stâlp de electricitate

Un accident de circulație a avut loc miercuri, 2...