NEAMȚ: Sanitas, pe urmele medicilor de familie

StethoscopeFederaţia SANITAS se alătură Societății Naționale de Medicină a Familiei și respinge proiectul contractului-cadru de furnizare a serviciilor de sănătate pentru anul în curs.

„Pe parcursul anului trecut, peste 200 de unităţi medicale spitaliceşti nu au putut acorda tichete de masă pentru angajaţii proprii din cauza proastei finanţări a spitalelor publice. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii împreună cu cei ai C.N.A.S. au prezentat proiectul noului contract-cadru care prevede aceleaşi condiţii de contractare ca şi în 2014. Este imposibil de asigurat în aceste condiţii creşterile salariale reglementate de O.U.G. nr. 70/2014 pentru personalul medico-sanitar, atâta vreme cât autorităţile publice centrale cu competenţe în domeniu propun în continuare subfinanţarea sistemului. Această atitudine a Ministerului Sănătăţii promovează promiscuitatea actului medical în spitalele de stat”, declară reprezentanții Sanitas România.

„Pe 19 martie ne vom întâlni toți liderii de sindicat din țară și vom discuta mai multe probleme, printre care și aceasta. După această dată, vom avea o poziție finală”, a declarat Eva Ungureanu, liderul Sanitas Neamț. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...