0:00

BACĂU: Prins cu căpriorul în mașină, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiBraconaj cinegetic

Un băcăuan de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii au stabilit că acesta a împușcat în condiții ilegale un căprior. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au fost sesizați, la data de 10 martie a.c., despre faptul că un bărbat de 38 de ani, din Bacău a fost depistat de către lucrătorii Ocolului Silvic Fântânele, în timp ce transporta cu un autoturism, pe drumul județean ce traversează pădurea din comuna Racova, un căprior împușcat. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că bărbatul în cauză, în dimineața zilei de 10 martie a.c., cu ajutorul unei arme de vânătoare deținută în condiții legale a împușcat fără a poseda autorizație de vânătoare un căprior, în pădurea privată Hălmăcioaia, pe raza fondului cinegetic 39 Itești. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vânătoare fără autorizaţie, transportul vânatului fără respectarea condiţiilor legii și uz de armă letală fără drept. Față de cel în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor arma de vânătoare și muniția aferentă, precum și autoturismul folosit pentru transportul vânatului. Căpriorul în cauză au fost predat Ocolului Silvic Fântânele.

6.000 de pachete de țigări de contrabandă

La data de 11 martie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii rutieri au depistat în trafic pe D.N.2, în localitatea Gheorghe Doja, un bărbat de 45 de ani, din județul Suceava, care transporta cu un autoturism 6213 pachete de țigări nemarcate sau cu timbre de acciză de Ucraina. Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău care a dispus instituirea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Urmărit național, depistat

La data de 10 martie a.c., polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în trafic, pe DJ 207D între localităţile Traian şi Prăjeşti, un bărbat de 38 de ani, din comuna Negri, urmărit național. Cel în cauză se sustrăgea de la executarea a trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală și la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere. Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

Furt de cabalină

În urma investigațiilor efectuate cu privire la furtul unei cabaline comis în dauna unui bărbat din comuna Tg. Trotuș, polițiștii au depistat la data de 10 martie a.c. doi tineri de 22 și 25 de ani, din comuna Tg. Trotuș, respectiv orașul Dărmănești, bănuiți de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat, cabalina sustrasă fiind restituită părții vătămate. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Furt de pomi fructiferi

La data de 10 martie a.c. polițiștii din Hemeiuș.au depistat în satul lilieci un bărbat de 33 de ani, din Bacău, care avea asupra sa mai mulți puiți de pomi fructiferi a căror proveniență nu o putea justifica. Din cercetări a rezultat că bărbatul în cauză ar fi sustras pomi 13 pomi fructiferi și a distrus alți 7 pomi din curtea locuinței unei persoane din comuna Hemeiuș, pe care o ajutase temporar la treburi gospodărești. Pomii sustrași au fost restituiți părții vătămate. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Compartimentul de Relații Publice al IPJ Bacău

Articolul precedentNEAMȚ: Sanitas, pe urmele medicilor de familie
Articolul următorNEAMȚ: “FLORILE CEAHLĂULUI” 2015
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.