roman evidenta populatieiDirecţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Roman – Biroul de Evidenţă a Persoanelor invită la sediul instituţiei din Roman, Ştefan cel Mare nr. 246, în vederea reglementării pe linie de evidenţă a persoanelor, toţi cetăţenii care au actul de identitate cu termenul de valabilitate expirat şi pe cei care au împlinit vârsta de 14 ani şi nu au solicitat eliberarea primului act de identitate în termenul prevăzut de lege. Vor avea asupra lor actul de identitate, cartea de alegător şi documentele necesare eliberării unui nou act de identitate. În cazul minorilor, aceştia vor fi însoţiţi de unul dintre părinţi/reprezentant legal potrivit O.U.G. nr. 97 din 14 iulie 2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, pentru reglementarea situaţiei pe linei de evidenţă a persoanelor. Programul de lucru cu publicul în vederea depunerii documentelor: Luni: 08.00 – 13.00; Marţi: 08.00 – 13.00; 14.00 – 16.00; Miercuri: 08.00- 13.00; Joi: 08.00 – 13.00; 14.00 – 18.30.

Articolul precedentBACĂU: Accidente cu victime
Articolul următorNEAMŢ: Fete accidentate pe trecere, după balul de absolvire
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.