BACĂU: Accidente cu victime

accident indicatorLa data de 29 mai, în jurul orei 16:00 polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, pe D.J. 252 A, din comuna Parincea. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 47 de ani, din comuna Ungureni, aflat în stare de ebrietate, în timp ce conducea un moped, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale și recoltarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul de 47 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 30 mai, în jurul orei 4:00, pe DN 11 A, în afara localităţii Rădeana, comuna Ştefan cel Mare, s-a produs un accident rutier cu victime. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 29 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism dinspre Oneşti către Adjud, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a ieșit cu autoturismul în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și cele două pasagere din autoturism, de 3 și 31 de ani, au fost transportați la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale și au rămas internați la Secția Ortopedie. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Bacău)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...