Andreea Gugoaşă (24 de ani) din Piatra-Neamţ, dată în urmărire internaţională de autorităţile olandeze, a fost „săltată” de mascaţi, în ziua de 21 mai, din casa unui bărbat din Făurei, unde s-a ascuns cu succes până acum. După o reţinere de 24 de ore, pe 22 mai, tânăra a fost prezentată instanţei, iar Curtea de Apel Bacău a decis s-o aresteze provizoriu, pentru 15 zile, până pe 5 iunie inclusiv.
„În temeiul art. 101 al. 6 din legea 302/2004 dispune comunicarea prezentei încheieri Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. Acordă termen la 04.06.2015, ora 11 în vederea prezentării de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare olandeze pe numele persoanei solicitate, însoţit de traducerea în limba română. Cu drept contestaţie în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.05.2015, ora 13:00”, se arată în încheierea de şedinţă.
Acuzaţia care i se aduce Andreei Gugoaşă este de complicitate la proxenetism.
„În fapt, acesta a recrutat, împreună cu alții, mai multe femei din România pentru a lucra ca prostituate în Rotterdam și în alte orașe de pe teritoriul Olandei, acestea fiind exploatate sexual şi financiar”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Este foarte posibil ca proxeneta să fie anchetată şi judecată în Olanda, unde a comis faptele, dar deocamdată a fost încarcerată în Centru de reţinere şi arestare preventivă Bacău. (C. MIRCEA)