Astăzi, 8 ianuarie, aflăm de la Direcția de Sănătate Publică Neamț că a fost confirmat infectat cu tulpina Omicron un copilaș de câteva luni. Este primul caz din județul Neamț, iar în prezent sugarul are o stare de sănătate bună.
Copilașul și părinții lui s-au întors în luna decembrie din Tanzania și la câteva zile mama și copilul au avut simptome de Covid. După confirmarea prin testarea RT-PCR, ambii au fost internați la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, iar după trei zile au fost externați, la finele lunii decembrie. „Infectarea cu Omicron în cazul acestui copil, cu vârsta de sub 1 an, a fost confirmat aseară, 7 ianuarie. Secvențierea pentru Omicron durează mai mult timp. I s-au prelevat probe copilului, fiindcă avea valori mai mari în urma investigațiilor. Probele au fost trimise pentru secvențiere la Iași, iar apoi pentru confirmare la „Matei Balș”. Noi trimitem săptămânal pentru secvențiere câte 20-30 de probe, așteptăm alte rezultate”, a declarat Elena Sterpu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Tatăl copilului este vaccinat cu schemă completă, iar mama nu este vaccinată, la ea fiind confirmată doar infecția cu Covid.
În țară au fost confirmate infectate cu Omicron 295 de persoane, până acum, conform Ministerului Sănătății.
C.I.
De unde să se infecteze un sugar, decât de la mamă sau din spital?