Constantin Iacoban Liviu TimusAmenda administrată Teatrului Tineretului de căte ISU Neamţ, în decembrie anul trecut, pornind de la probleme legitime de siguranţă pe linie de pompieri şi incendii, a făcut valuri mai mult sau mai puţin discrete în plan public. În condiţii normale, a pune lacăt pe teatru ţine de o normalitate mai presus de alte reglementări legale.

Odată cu instalarea lui Constantin Iacoban, ca preşedinte interimar al CJ Neamţ, analiza întregului dosar legat de afacerea cu pompieri şi distrugerea Teatrului Tineretului pare a fi reanimată în alte coordonate.

„De săptămâna viitoare o luăm de la capăt, să văd cu ochii mei ce se poate face, ce nu se poate şi de ce ceea ce se putea face nu s-a făcut de atâta vreme. Vă garantez, Teatrul Tineretului nu se închide”, a declarat preşedintele CJ Neamţ.

Va fi prezent sâmbătă, la noua premieră a TT.

Pe linia sa, Liviu Timuş, directorul teatrului, a regăsit o atitudine vie: „Îi întreb pentru ultima dată pe cei din Primărie, vor să închidă teatrul?”.

Marea miză, dincolo de premierele din calendarul anunţat, se duce la proiectul de reluare a Festivalului. O colaborare cu fenomenul teatral de la Sibiu, pentru luna mai, este în pregătire avansată. (V. COSMA)

FOTO: Constantin Iacoban şi Liviu Timuş

Articolul precedentUPDATE NEAMŢ: Percheziţii pe urma unei evaziuni de 2,3 milioane lei
Articolul următorNEAMŢ: Baza Salvamont de la Dochia se dărâmă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.