Rares Bursuc in meciul contra BulgarieiMezinul familiei Bursuc, interul Rareș Bursuc (foto), fiul profesorului Cristinel Bursuc și nepotul lui Stelian Bursuc, două nume de legendă ale handbalului masculin nemțean, s-a calificat împreună cu naționala U21 a României la turneul final al Campionatului Modial din Brazilia. Victoria tinerilor tricolori a venit în ultimele secunde ale meciului cu Slovenia, disputat la Pitești și încheiat cu scorul de 27-26. România a mai lăsat acasă încă o națională de tineret puternică, cea a Croației.

”Este cel mai plăcut moment din viaţa mea. Nu am mai trăit aceste emoţii niciodată. Am demonstrat că avem forţă să ne batem cu toată lumea. Echipa nu a renunţat nici un moment să creadă şi să lupte pentru victorie. Există o unitate deosebită între componenţii lotului, creată de antrenori”, au fost primele declarații ale lui Rareș Bursuc, elev în clasa a XII-a a Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamț.

Campionatul Mondial din Brazilia se va desfășura între 19 iulie și 2 august, iar din lot mai face parte un jucător pietrean, este vorba de portarul Bucătaru, format la LPS Piatra Neamț, în grupele profesorilor Rita și Stelian Bursuc, care apoi a fost selecționat la Centru Național de Excelență Sighișoara, acum fiind component al echipei HCM Constanța. (Mihai STOIAN; FOTO: Marius IONESCU)

Articolul precedentNEAMŢ: Agenţia de turism “Consiliul Judeţean”
Articolul următorSCANDAL LA NEUROCHIRURGIE IAȘI/ Manevre medicale fără acordul pacienților / 80 de eprubete cu lichid din coloana vertebrală depozitate în frigiderul cu alimente
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.