0:00

NEAMŢ: Piatra Curată cu ulmi de Turkestan, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPiatra Neamț se curăță în luna aprilie cu ajutorul a 15.000 de lei, bani care au fost folosiți de primărie pentru aprovizionare cu saci menajeri, mănuși și, cu titlu de noutate pentru acțiunea deja tradițională, puieți și butași care să fie plantați cu această ocazie. Potrivit oficialilor pietreni, au fost cumpărați 600 de puieți de arțar și tot atâția de ulm de Turkestan, plus 1200 de butași de trandafir. Copacii vor fi plantați de școli, unde deja o mașină a primăriei a început să livreze câte 40 de bucăți pentru fiecare unitate școlară din oraș. Trandafirii vor fi oferiți cu titlu gratuit asociațiilor de locatari, care au fost poftite de autorități la sediul primăriei pentru a-i lua în primire, operațiune care se va derula săptămâna aceasta și săptămâna viitoare. Primăria Piatra Neamț a poftit la ”Piatra Curată” și ONG-urile din baza de date, precum și instituții publice care doresc să participe, însă, în cazul lor, nu va fi vorba de plantări, ci strict de adunat gunoaie. ”Din zonele sensibile ale orașului”, a precizat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al primăriei. Ce înseamnă, mai exact, zonă sensibilă? ”Zonele unde cetățenii aruncă necontrolat deșeuri”, a explicat același Vlad Tudor, exemplificând cu zona 1 Mai (str. I. Antonescu, calea ferată), partea dreaptă a Cozlei (de la Colibe spre Gospodine), albia Cuejdiului (de la Kaufland spre Ocol) și ”Văleni, desigur”. Prima acțiune oficială în cadrul ediției de primăvară 2015 a acțiunii ”Piatra Curată” va avea loc la Școala nr. 3, luni, 6 aprilie, prilej cu care se vor face și fotografiile oficiale. Desigur, calendarul evenimentului depinde și de condițiile meteo.

Conducerea primăriei se declară optimistă în succesul acestei ediții. Viceprimarul Aurelia Simionică a transmis, cu această ocazie, un mesaj adresat tuturor pietrenilor:

”În această primavară, în luna aprilie, demarăm cea de-a treia ediție a campaniei de ecologizare Piatra Curată. Vă mulțumesc tuturor pietrenilor care ați fost alături de noi în edițiile anterioare; datorită efortului și implicării dvs., am reușit, pe lângă ecologizarea celor mai afectate zone din municipiu, să transmitem un mesaj cu un puternic impact asupra importanței păstrării curățeniei, către toți locuitorii municipiului.

Anul acesta ne dorim să facem încă un pas, așa că vă propun să vă implicați în Campania Piatra Curată, fie cu ajutorul asociațiilor de locatari, al ONG-urilor, sau al unităților de învățământ și, pe lângă ecologizarea zonelor în care locuiește fiecare, să participați la campania de plantare și de înfrumusețare a orașului. Cred că fiecare cetățean își dorește ca spațiul verde din jurul blocului în care locuiește, să arate cât mai bine și mai îngrijit, și acest lucru se observă, căci pe majoritatea acestor spații verzi ați plantat flori și arbuști, de care aveți grijă.

În acest sens, am achiziționat 1200 de butasi de trandafir, ce vor fi împărțiți asociațiilor de locatari, pentru a fi plantați pe spațiile verzi din vecinătatea blocurilor, precum și 600 de puieți de arțar și 600 de puieți de ulmi, pe care dorim să îi plantăm cu ajutorul unităților de învățământ.

Îi invit pe aceasta cale pe președinții asociațiilor de locatari, la sediul Primăriei Piatra Neamț, de unde vor primi butașii de trandafiri, în perioada 01-10 aprilie, între orele 09:00-16:00, în limita cantității disponibile.

Le mulțumesc anticipat pentru implicare și îi invit încă o dată pe toți pietrenii să participe la această campanie.

Pentru ca Piatra Neamţ să fie un oraş în care să îţi facă plăcere să locuieşti, să munceşti şi să-ţi petreci timpul liber, trebuie să avem grijă de mediul înconjurător și fiecare dintre noi suntem responsabili de acest lucru.

Cu toţii ne mândrim cu renumele de Perlă a Moldovei și ne face plăcere atunci când Piatra Neamț este lăudat ca fiind unul dintre cele mai curate orașe din țară – haideți să ne păstrăm acest statut!” – Viceprimarul Municipiului Piatra Neamt, Aurelia Simionică.

Articolul precedentBOTOŞANI: Percheziţii la contrabandişti de ţigări – rezultate
Articolul următorA jefuit prin Italia, a fost prins la Bacău!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.