Neamț: Petru Rareș și Roman Vodă au dominat prima fază a Olimpiadei de Fizică

1236829_666220570062729_1201613655_n (1)Ca de obicei, Colegiile Naționale ”Petru-Rareș” din Piatra-Neamț și ”Roman-Vodă” din Roman au luat „caimacul”, reușind să califice în etapa județeană a Olimpiadei de Fizică cei mai mulți elevi din Neamț. La acest capitol s-au remarcat, doi profesori, reprezentativi pentru unitățile școlare amintite. Este vorba despre profesorul de fizică Grigoruță Oniciuc, de la Colegiul Național ”Petru-Rareș” din Piatra-Neamț, care a ajutat în calificarea la etapa județeană nu mai puțin de 18 elevi. De la Colegiul Național ”Roman-Vodă” din Roman, profesorul Romeo Merfea a adus 14 elevi în cursa pentru un loc la etapa finală. Anul acesta, nu mai puțin de 239 de elevi din județul Neamț, pasionați de fizcă, s-au calificat la faza județeană, ce va avea loc în 20 februarie. Inspectorii școlari au anunțat că olimpiada se va desfășura în 3 centre zonale, astfel: elevii din zonele Piatra-Neamț, Bicaz, Borca și Roznov se vor prezenta la CN ”Petru-Rareș”; elevii din zona Roman vor da teste la Colegiul Național ”Roman-Vodă” din Roman, iar elevii din zona Târgu-Neamț vor fi prezenți la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț. Lista cu elevii calificați la etapa județeană, aici.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora