NEAMŢ: Pedepse blânde pentru ucigaşii bătrânului din Români

judecator dosareTribunalul Neamţ i-a condamnat, în ziua de 6 mai, pe Vasile Tamba (19 ani) şi pe Constantin Eduard Şerban (16 ani) pentru jefuirea şi uciderea lui Gheorghe Mândrilă, un bătrân trecut de 80 de ani. Tamba a primit 6 ani de închisoare, iar în cazul lui Şerban instanţa a schimbat încadrarea juridică, i-a reţinut doar tâlhăria calificată, şi l-a obligat la internare într-un centru de detenţie pe o perioadă de doi ani.

În după amiaza de 5 ianuarie 2015, cei doi au intrat în casa soţilor Mândrilă, din comuna Români, pe un geam şi au aşteptat, mai bine de 40 de minute,în camera de curat, ca bătrânul să închidă televizorul şi să se culce, lucru care s-a şi întâmplat în jurul orei 19:30. Apoi au ieşit din ascunzătoare şi l-au buzunărit pe Gheorghe Mândrilă, care s-a trezit. În acel moment, Tamba s-a speriat, a început să-l lovească şi nu s-a oprit nici după ce bătrânul a căzut la pământ. S-au ales cu 380 de lei şi au plecat fără să se uite înapoi.

În câteva minute, omul s-a stins, iar criminalii au fost căutaţi de poliţişti prin toată zona, dar ei plecaseră deja spre Piatra-Neamţ, cu un taxi, însoţiţi de un prieten pe care l-au luat de la Zăneşti. Şi-au păstrat doar bani de autobuz şi în rest au jucat la păcănele ultimul leu. Abia după ce s-au întors acasă au aflat că sunt căutaţi de poliţie şi s-au predat.

Anchetatorii au stabilit că Eduard Şerban a avut ideea jafului. Bunica lui este soră cu soţia victimei, iar el mai era chemat la treabă în gospodăria bătrânilor şi ştia fiecare colţişor, plus informaţia cea mai importantă şi anume că pensiile soţilor Mândrilă depăşeau 1.100 de lei pe lună. Bătrânul obişnuia, de altfel, să mai bea câte o bere la cârciuma din sat şi să arate că are bani la el. În ultima lui zi de viaţă a avut cei 380 de lei. Banii pentru care a fost ucis. (C. MIRCEA)

Detalii despre caz, aici: http://zch.ro/neamt-batran-ucis-pentru-cateva-sute-de-lei/

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...