Neamț: Patrula școlară în acțiune în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere

În această dimineață, 15 mai, a avut loc o activitate educativ-preventivă în apropierea Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț, în cadrul căreia cinci elevi, membri ai patrulei școlare, au dirijat traficul pietonal alături de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier.

Elevii au fost echipați cu veste reflectorizante, șepci și palete inscripționate care le-a permis să fie vizibili în activitatea de sprijin a polițiștilor pentru asigurarea traversării în siguranță a colegilor lor și a celorlalți pietoni. Înainte de începerea activității, elevii au fost instruiți de polițiști, fiind însoțiți pe tot parcursul acțiunii de un cadru didactic, reprezentant al unității de învățământ.

Activitatea se înscrie în seria de evenimente desfășurate între 15–25 mai, în județul Neamț, în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, care are ca scop promovarea unui comportament responsabil în trafic.

Prin acest demers, elevii au ocazia să aplice în mod practic cunoștințele dobândite în cadrul orelor de educație rutieră și să devină modele pentru colegii lor. Activitatea vizează nu doar conștientizarea și responsabilizarea elevilor, ci și sensibilizarea șoferilor asupra prezenței copiilor în zona școlilor, în special în momentele de trafic intens.

Polițiștii rutieri și cei de prevenire au organizat astfel de activități și în Roman și Târgu-Neamț, implicând elevi din patrulele școlare.

Denisa POPA

Foto-video: Bogdan CĂLIAN

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

„Scoate violența școlară din anonimat”. Concurs național de creație audio pentru elevi

Elevii de gimnaziu din toată țara sunt invitați să...

FOTO. Ied salvat de pompieri dintr-o fântână, la adâncimea de 10 m

Un ied a fost salvat de pompieri, în această...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...