NEAMŢ: Nereguli estetice remediate la CSEI Alexandru Roşca

csei rosca 02Vicepreședinta Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan a precizat, la sfârșitul săptămânii trecute că, în urma unei vizite de lucru la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, a sesizat niște nereguli. Termenul de remediere a celor descoperite acolo s-a încheiat astăzi, 27 aprilie. Tot astăzi, Emilia Arcan a declarat că nu a reușit să meargă să vadă dacă directivele i-au fost puse în aplicare.

„Nu e vorba despre niște nereguli grave. Nu e ceva ce nu poate fi remediat. Le-am dat termen până astăzi să rezolve problemele și voi merge să verific în cursul acestei săptămâni”, a spus vicepreședinta.

Reprezentanții școlii spun că remedierile au fost de ordin estetic și au fost rezolvate.

„Sugestiile doamnei vicepreședinte au fost binevenite. Am mai făcut niște amenajări, am schimbat câteva lucruri. Toate au ținut mai degrabă de estetic. Noi am făcut ce ni s-a spus și așteptăm să fim vizitați pentru a se vedea schimbările”, a precizat Irina Bălțătescu, directoarea CSEI „Alexandru Roșca”. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. ANAF – suspiciuni de fraudă de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar

În urma unei acțiuni de control în domeniul imobiliar,...

Activitatea ITM Neamț pentru luna aprilie – 14 persoane prestau muncă nedeclarată

Verificările efectuate de funcționarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de...

Vaslui. Explozie provocată de o acumulare de gaze – două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite iar locuința acestora a...