Neamţ Music Festival (12-15 septembrie) prezintă în a treia zi a manifestării concertul “Jazz on the Rocks”, în atmosfera medievală a Cetăţii Neamţ. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ şi Asociaţia “Daniel Ciobanu Art”.
“«Jazz on the rocks» este concertul-eveniment, care leagă contrariile, șterge diferențele și îmbracă dualitatea cea mai neobișnuită a festivalului din acest an. Pianistul israelian Omri Mor, împreună cu basistul francez Michel Alibo și percuționistul algerian Karim Ziad pătrund pe poarta istoriei Moldovei, pentru a face din vechea Cetate Neamț un spațiu al artei și întâlnirii multiculturale. În locul pe care Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, nu reușea să-l smulgă din mâinile lui Ștefan cel Mare, unde nici Jan Sobieski, salvatorul Vienei de asaltul otoman, nu reușea să pătrundă, în care Vasile Lupu și-a ascuns averea și pe care Dimitrie Bolintineanu l-a folosit drept cadru pentru poezia «Muma lui Ștefan cel Mare», cu un puternic impact în conștiința națională, trei muzicieni extraordinari vă invită să vă lăsați antrenați de ritmurile și armoniile pline de energie ale jazzului contemporan, acolo unde altădată răsunau obuzele și strămoșii își apărau glia”, a declarat pianistul Daniel Ciobanu, amfitrionul Neamţ Music Festival.
Tichetele, care oferă intrare la evenimentul de la Cetatea Neamţ, din 14 septembrie, ora 19:00, pot fi achiziţionate, contra sumei de 40 de lei/loc, de la casa de bilete a Casei Culturii “Ion Creangă” din Târgu Neamţ. De asemenea, alături de abonamente (100 lei), biletele pot fi găsite şi la Piatra-Neamţ (la sediile Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” şi “Cinema, Mon Amour”), precum şi on-line, AICI. (ZCH NEWS)