0:00

Doi bărbați, unul de 36 și celălalt de 43 de ani, din comuna Sagna, au fost reținuți după ce i-au incendiat casa unui vecin. Acesta a sunat joi, 29 august, la Secția de Poliție Rurală Sagna și a anunțat că persoane necunoscute i-au intrat în curte, i-au stropit cu benzină ușa casei și i-au dat foc. În aceeași zi, polițiștii au făcut cercetări și i-au prins pe suspecți. „În urma documentării activității infracționale, doi bărbați de 36, respectiv 43 de ani, din Sagna, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere. Astăzi, 30 august, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, a declarat Dimitrie Mocanu, ofițerul de presă al IPJ Neamț. Incendiul care a cuprins ușa și tavanul încăperii a fost stins de proprietar, nefiind nevoie de intervenția ISU Neamț și nici de a celor de la SVSU Sagna. (C.I.)

Articolul precedentO familie cu un copil rănită în accident rutier în Neamț
Articolul următorNeamţ Music Festival: Jazz on the Rocks la Cetatea Neamţ