ACTUALIZARE: Poliţiştii au stabilit că şoferul care şi-a pierdut viaţa în accident avea 36 de ani şi era din Secuieni. Cel mai probabil se grăbea şi s-a gândit că are timp să treacă peste calea ferată, numai că a fost surprins de garnitură. Trenul avea viteză, iar mecanicul nu a reuşit să oprească decât după 100 de metri de la locul accidentului. Impactul a fost violent şi, din păcate, fatal pentru tânărul de la volan. De-a lungul anilor s-au înregistrat numeroase accidente în zonă, unele soldate doar cu avarierea maşinilor şi rănirea uşoară a protagoniştilor. De data asta poliţiştii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă. (C. MIRCEA)
ŞTIRE INIŢIALĂ: Un accident mortal s-a petrecut, duminică 22 noiembrie, puţin înainte de ora 12:00, la trecerea la nivel cu calea ferată din Trifeşti.
Un autoturism Mecedes, care n-a acordat prioritate trenului Bucureşti – Suceava, a fost lovit de locomotivă, din partea dreaptă.
În maşină nu era decât şoferul, care a murit în urma impactului şi a rămas încarcerat. „În momentul de faţă încă se lucrează la descarcerarea conducătorului auto, care a fost declarat decedat”, a precizat ofiţerul de serviciu de la ISU Neamţ, la ora 12:10. Vom reveni cu detalii. (C. MIRCEA)