NEAMŢ: La Prefectură, frica păzeşte bostănăria!

prefect videoconferintaAstăzi 09.04.2015 a avut loc videoconferința viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, dl. Gabriel Oprea, cu prefecții județelor și prefectul municipiului București, în cadrul căreia au fost evaluate măsurile necesar a fi aplicate la nivelul unităților administrativ-teritoriale în pregătirea, organizarea și desfășurarea sărbătorilor pascale. Conform celor dispuse în cadrul videoconferinței de către Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, dl. Gabriel Oprea, prefectul județului s-a adresat șefilor structurilor cu responsabilițăți în menținerea ordinii publice și pentru situații de urgență reamintind că, activitatea din aceste zile presupune cea mai bună colaborare și coordonare.

”Cu toții dorim ca lumea să se bucure în liniște de aceste sărbători și așa cum anul trecut numărul incidentelor a fost extrem de redus, și în acest an trebuie să prevenim, să avem grijă de locurile unde merg cei mai mulți dintre noi, lăcașurile de cult, pensiunile turistice. Totodată dispuneți buna organizare a centrelor de primiri urgențe, acoperirea schimburilor cu personal. Rămânem vigilenți la evoluția vremii pentru că, în ultima perioadă, a plouat destul de mult. Vom avea mulți colegi care vor petrece sărbătorile la serviciu, dar munca lor este importantă și le mulțumim anticipat pentru aceasta. Profit de prezența dumneavoastră pentru a vă ura la rândul meu să vă bucurați alături de familiile dumneavoastră de aceste zile de sărbătoare”, a declarat prefectul județului, Ioan Vlad Angheluţă.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...