În comuna Grinţieş încă mai este pădure de furat, deşi jaful organizat în detaliu durează de 25 de ani. O demonstrează o stivă de buşteni de molid, descoperită în ziua de 3 aprilie, de poliţiştii din localitate şi de silvicultorii de la Ocolul Poiana Teiului, în punctul Pârâul Grasu. Evident, conform legilor locului, respectate cu sfinţenie de toţi mânuitorii de drujbe care trăiesc din exploatarea pădurii, niciun buştean din „cantitatea de 17.36 mc lemn de esență rășinoase, specia molid, nu prezenta amprenta ciocanului silvic”, după cum precizează Biroul de presă al IPJ Neamţ. „Materialul lemnos în valoare de 3472 lei a fost ridicat și predat în custodia Primăriei Grințieș, în vederea stabilirii provenienței acestuia, iar cercetările continuă în vederea identificării autorilor tăierii ilegale de arbori”. Metoda „lemnului abandonat” este veche şi aproape sigură. Rareori se întâmplă ca autorii „masacrului” să fie prinşi, pentru că ori de câte ori este găsit vreun morman de buşteni nemarcaţi, nimeni nu ştie nimic, lucru care dovedeşte o solidaritate împământenită între oamenii care, de când se ştiu, trăiesc din ce le „oferă” pădurea. (C. MIRCEA)
NEAMŢ: La Grinţieş încă mai este pădure de furat!
Comentariile sunt închise.
Ati gasit 3 cioate putrede si acuzati satenii… bravo ma…tipic romanesc ..
ola cine acuza satenii????Toti patronasii care au furat de 25 de ani au furat pe sateni.Citi dintre acestia sint cinstiti???Nici cei de la parchet,judecatorie nu sint competenti sa faca dreptate;unii sint acaparati de MAFIA LEMNULUI si sint greu de doborit.Atit cit va mai exista ceva padure in comuna noastra coruptii vor exista evident!
deci este asa! politia anchide ochi la patroni cei mari si fura cu sutele sau bine spus cu zeci de mii de metri cubiii …sau altul care nu are bani de o paine este imediat anchetat amenda 3000 lei si dosar penal ……acum se cauta faptasi sa le fie rusine de incompetentii.