NEAMŢ: Franţa în vizită sub Cetate. GALERIE FOTO

tg Saint Just 2015 01Sâmbătă, 4 aprilie, la ora 9:30, o delegație numeroasă a orașului francez Saint Just-Saint Rambert a sosit la Primăria Târgu-Neamț, unde a fost întâmpinată cu pâine și sare de către primarul Daniel Harpa și viceprimarul Traian Humulescu.

Delegația franceză a fost compusă din 24 de persoane, în frunte cu însuși primarul Olivier Joly, alături de consilieri locali. Înfrățirea dintre cele două orașe a avut loc imediat după anul 1989.

„Urez bun venit oaspeților noștri din Franța. După o colaborare de peste 20 de ani dintre orașul dv. și orașul Târgu-Neamț, astăzi, bunul Dumnezeu a făcut să ne reîntâlnim și este o onoare pentru noi și pentru familiile care găzduiesc oaspeții noștri de atâta vreme de când ne-am înfrățit și ne dorim din tot sufletul să avem în continuare o colaborare strânsă. Salut prezența în orașul nostru a dlui. primar Joly Olivier și a dlor. consilieri locali. Ne dorim din tot sufletul ca cele trei zile pe care le veți petrece aici să fie de neuitat pentru domniile voastre și sperăm ca programul pe care vi l-am pregătit să fie la înălțime. Vă vom invita și la o slujbă religioasă la una din bisericile noastre”, a transmis primarul Daniel Harpa.

tg Saint Just 2015 02„Domnule primar, domnilor consilieri, doamnelor și domnilor. Am o emoție deosebită pentru că sunt pentru prima dată în România și țin să mulțumesc gazdelor noastre pentru căldura cu care am fost primiți. Orașele noastre s-au înfrățit imediat după 1989 , dar primele schimburi efective au avut loc în 1990, când noi, ambii primari de acum, nu aveam nici 20 de ani. Mă bucur că există o continuitate și o înfrățire între două orașe este un lucru minunat. Mă bucur că înfrățirea noastră este una vie și este foarte important ca tinerii noștri să cunoască și alte civilizații, să se îmbogățească reciproc și să instaureze un schimb între ei”, a spus și Joly Olivier, primarul din Saint Just-Saint Rambert.

Administrația locală din Târgu-Neamț le-a pregătit oaspeților din Franța și un mic program artistic oferit de Ansamblul Folcloric „Plăieșii”. În cele trei zile de vizită la Târgu-Neamț, oaspeților francezi le-au fost pregătite mai multe surpize în cadrul unui program: vizite la principalele atracții turistice și culturale, cine festive, participare la evenimente sociale, cât și vizite la mănăstiri. (C.T. STURZU)

tg Saint Just 2015 03

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...