NEAMŢ: Îngrijorător! Nemţeni care nu ţin la viaţă!

sinucidere pastileDin ce în ce mai mulți nemțeni încearcă să-și încheie socotelile cu viața. Numai de la începutul lunii februarie, 4 persoane au atentat la propria viață prin aceeași metodă: ingestia de medicamente. Aproape din două în două zile, la Unitatea de Primiri Urgențe din Neamț, au ajuns nemțeni care au scăpat ca prin urechile acului de la moarte, deși asta se pare că își doreau. Ultimul caz s-a înregistrat ieri, 10 februarie, când o femeie de 57 de ani din Dumbrava Roșie a încercat să se sinucidă cu Rivotril. Cu același medicament, a vrut să-și pună capăt zilelor și un bărbat din Piatra Neamț, de 47 de ani, în data de 4 februarie.

„Îmi pare rău să aud acest lucru. Rivotril este un medicament care se eliberează pe bază de rețetă, costă în jur de 6 lei și se administrează în cazuri de epilepsie sau de boli psihice în combinație cu alte medicamente. Vom fi atenți căror persoane se vor elibera aceste medicamente dacă se întâmplă aceste lucruri îngrozitoare”, a declarat Ana Maria Stejar, președintele Colegiului Farmaciștilor Neamț.

Considerată, de către psihologi, o lună a depresiei, februarie a mai înregistrat încă două cazuri de tentative de suicid. Pe 2 februarie, o tânără din Rediu de 23 de ani a înghițit 30 de tablete de paracetamol. Pe 6 februarie, o altă femeie, din Piatra Neamț, de 37 de ani, a ajuns la UPU cu ingestie voluntară de medicamente.

„Unii încearcă să se sinucidă în scop demonstrativ pentru a atrage atenția asupra lor. Maniera de așa-zisă sinucidere, prin ingestie medicamentoasă, conduce la ideea că se vrea doar să se atragă atenția asupra unor probleme, a unor frustrări psihologice. De obicei, aceste tentative sunt în afara oricărui pericol, pot primi ajutor cu spălături gastrice și mai apoi, consiliere psihologică. Dar există sinuciderile ca și simptom sever al unor boli psihice foarte grave”, a declarat dr. Rodica Stan, șefa secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.