NEAMŢ: HCM Roman – SCM Craiova 27 – 21 (15 – 11)

hcm roman 03Miercuri, 29 aprilie HCM Roman a învins SCM Craiova cu 27-21 (15-11) şi mai are nevoie de o victorie pentru a prinde loc de cupă europeană. Meciul următor va avea loc la Craiova, în 6 mai. Dacă HCM Roman va câştiga şi al doilea meci din play-off cu SCM Craiova, al treilea nu se va mai disputa, lucru echivalent cu ascensiunea formaţiei romaşcane între primele patru din România şi, implicit, cu asigurarea unui loc într-o cupă europeană. SCM Craiova a jucat semifinală în Cupa României şi are asigurat loc în Cupa Cupelor, ediţia 2015 – 2016.

“Este o victorie foarte importantă, în faţa unei echipe care a venit la Roman cu un moral foarte ridicat după evoluţia din Cupa României. Noi am reuşit un joc foarte bun. Am fost foarte concentraţi în majoritatea timpului de joc şi mă bucur că am reuşit să gestionăm avantajul creat. Am încheiat meciul la o diferenţă de scor conformă cu forma bună prin care trece echipa HCM Roman. Felicit fetele pentru dăruire, pentru implicarea sută la sută. Aştept din partea lor să se mobilizeze, cel puţin la fel ca astăzi, la Craiova. Acum avem noi un ascendent moral. Am câştigat două dintre cele trei partide jucate în acest campionat cu SCM Craiova. Mulţumesc, din suflet, publicului spectator şi galeriei extraordinare”, a declarat Florentin Pera, antrenor principal al HCM Roman, pentru „Ziarul de Roman”.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora