NEAMŢ: HCM Roman joacă duminică cu CSM Ploieşti

Florentin Pera da indicatii echipeiHCM Roman va juca duminică, 25 ianuarie, cu CSM Ploieşti, în etapa a 16-a a campionatului Ligii Naţionale, pe teren propriu. Meciul se va desfăşura cu începere de la ora 11, în Sala Sporturilor din Roman. Romașcancele vor să revină pe drumul cel bun, după ce au fost eliminate din Cupa României la Brăila.

“Meciul din Cupă de la Brăila mi s-a părut unul în care ambele echipe au jucat slab. Echipa gazdă n-a fost mai bună decât a noastră. Important este ca fetele noastre să se refacă pentru partida din campionat. A fost oboseală mare cu cele două deplasări, aceasta-i realitatea. Nu mai avem ce să discutăm despre trecut, să ne gândim la viitor. Primordial este să ne consolidăm locul în clasament, să ne concentrăm pentru meciul cu CSM Ploieşti”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

”Am avut doar o zi pentru pregătire şi 30 de ore petrecute pe drum, cu două nopţi nedormite, două meciuri în patru zile, ambele în deplasare. Nici acum n-avem prea mult timp la dispoziţie. Forma de moment a anumitor jucătoare poate să încline balanţa. Am încredere că fetele vor intra motivate şi vor juca pentru obţinerea rezultatului pozitiv. Încă mai persistă o stare de oboseală, pe care sper să o depăşim cât mai repede, cu ajutorul staff-ului medical. Să revenim la prospeţime”, speră antrenorul Florentin Pera.

Programul etapei a 16-a: SC Mureşul Târgu Mureş – HC Zalău (25 ianuarie, ora 19), HC Dunărea Brăila – CSM Unirea Slobozia (25 ianuarie, ora 11), CSM Bucureşti – Universitatea Cluj (25 ianuarie, ora 20.30), HCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova (27 ianuarie, ora 17), HCM Baia Mare – CSM Cetate Deva (25 ianuarie, ora 19), ASC Corona 2010 Braşov – Universitatea Neptun Constanţa (25 ianuarie, ora 12.30).

HCM Roman s-ar putea apropia la un punct de a patra clasată, Universitatea Craiova, dacă va învinge CSM Ploieşti şi dacă HCM Râmnicu Vâlcea va câştiga și ea. Altfel, primele trei clasate au meciuri relativ uşoare, pe teren propriu, fiind greu de presupus că nu vor lua câte trei puncte.

În clasament, lider este HCM Baia Mare, cu 42 de puncte, urmată de C.CSM București, cu 38 de puncte, Corona Brașov, cu 36, Craiova, care are 33 de puncte și HCM Roman, cu 29 de puncte. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...