NEAMŢ: Gheorghe Ştefan nu scapă, cu nici un chip, de la arest!

Gheorghe Ştefan şi Elena Udrea, ambii arestaţi în Dosarul Microsoft
Gheorghe Ştefan şi Elena Udrea, ambii arestaţi în Dosarul Microsoft

Deşi a invocat, în repetate rânduri, starea de sănătate precară a clientului său, avocatul lui Gheorghe Ştefan nu a reuşit să-i convingă pe judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de gravitatea problemelor pe care le are primarul suspendat de Piatra-Neamţ. Aşa cum anunţa imediat după intervenţia de la coloană pe care a suferit-o Ştefan, George Cristea a făcut, în ziua de 12 februarie, o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură. Cauza a intrat la judecată pe 13 februarie, însă nu s-a bucurat de succes, ca de altfel toate celelalte de până acum. După ore în şir de deliberare, judecătorii au respins cererea ca „nefondată” şi au decis să-l lase pe Pinalti în continuare în Arestul Poliţiei Capitalei. Gheorghe Ştefan este în stare de arest de la sfârşitul lunii octombrie şi, vreme de două săptămâni, a fost investigat în Spitalul Penitenciar Jilava. Problema de la coloană, care-i dădea dureri, a fost rezolvată ulterior, la o clinică privată. Rămân, însă, celelalte suferinţe invocate de avocat – boala de inimă şi o suspiciune de cancer la prostată – însă se pare că magistraţii sunt de părere că „mai duce”. (C. MIRCEA)

FOTO: Mediafax

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...