NEAMŢ: Fosta conducere a Ambulanţei se reuneşte la Spitalul Bicaz

spital bicaz 2014 01Perioada de înscrieri pentru examenul de ocupare a postului de director medical la Spitalului „Sf. Nicolae” din Bicaz s-a încheiat luni, 4 mai. Nu și-a depus dosarul decât un singur candidat. Este vorba despre cea care ocupă deja acest post, însă din postura de interimar.

Dr. Pușa Crețu concurează cu ea însăși pentru un loc în echipa managerială a spitalului de la Bicaz. Singura condiție de a-și schimba „statutul” este aceea de a obține minim nota 7 la media finală a concursului. Prima probă (scrisă), va avea loc în 11 mai, cu începere de la ora 10. Dacă va trece cu bine de probele concursului, doctorița va face echipă în continuare alături de cea care, din martie a.c., este managerul spitalului, dr. Letiția Damoc.

De altfel, cele două au mai făcut echipă și la conducerea Serviciului de Ambulanță Județean, până în 2013 când au fost demise în urma unor verificări efectuate de Corpul de Control al ministrului Sănătății. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora