NEAMŢ: Fiscul nu mai sperie pe nimeni!

piata centrala 2015Anunțul că de la 1 martie inspectorii Direcţiei Antifraudă pot sigila punctul de lucru al comercianţilor descoperiți că nu utilizează casele de marcat fiscale pentru bunurile livrate sau serviciile prestate nu pare să fi speriat pe cineva în Piatra-Neamț. La data intrării în vigoare a noii proceduri am avut curiozitatea să cumpărăm de la societăți comerciale (S.C.-uri, P.F.-uri, I.I.-uri), producători particulari care vând tot felul de lucruri, în locuri unde se plătesc taxe pe societate.

Prima oprire, într-o zi de duminică, a fost la biserică (cea de la gară – n.r.). Pentru lumânări, tămâie, prescură, icoane sau cărticele, vânzătoarele de acolo nu au eliberat niciun bon fiscal.

Următoarea oprire, Piața Centrală. Aici, deși cei de la tarabă sau din chioșcurile improvizate plătesc taxă la administratorii pieței, nu vezi niciun vânzător care să elibereze bon fiscal pentru produsele expuse. Exemple? Mărțișoare, flori, căciuli de blană, produse din mase plastice, pești, papagali, miere de albine, produse lactate, băuturi alcoolice, fructe, legume, cereale, articole de încălțămite și îmbrăcăminte, produse de panificație, produse apicole, murături, mici, ceaune etc.

Lângă Piața Centrală, altă piață (Haralambie – n.r.), aceleași obiceiuri. Fie că vorbim de marfă calitatea I, a II-a sau bună de aruncat, cei mai mulți comercianți îți vând „pe sub mână” și „la mica înțelegere” produsele, fără să folosească vreo casă de marcat. Nici comercianții care au pe tarabă produse electronice, electrocasnice, scule și unelte sau alte obiecte nu eliberează bon.

O altă necunoscută rămâne și în cazul tonomatelor, care ies în calea cumpărătorului la aproape fiece colț de stradă și de la care nu se emite niciun bon. Așadar, la o scurtă imagine de ansamblu, ANAF-ul are mult de treabă dacă dorește într-adevăr să respecte noile prevederi.

Fiscul poate dispune suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, dacă operatorii economici încalcă una dintre obligaţiile de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, emiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv emiterea de bonuri cu o valoare care corespunde realităţii. Pe lângă acest timp de suspendare, cei prinși cu „ocaua mică” pot fi puși să plătească amenzi cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei. (M. TEODOROF)

Alte detalii: http://zch.ro/atentie-comercianti-fiscul-va-poate-inchide-magazinul/

http://zch.ro/de-la-1-martie-puteti-reclama-comerciantii-care-nu-va-dau-bon/

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...