Neamț: Elevii renunță la bacalaureat pentru muncile agricole

 

Gabriela-Banu-ISJO mare parte dintre elevii nemțeni care se pregătesc să absolve liceul nu sunt interesați să dea examenul de bacalaureat. Asta reiese din spusele directorilor unităților de învățământ (în special cei de la liceele tehnologice), care au observat că la orele suplimentare de pregătire, susținute de profesori în vederea promovării examenului de bacalaureat, se prezintă foarte puțini elevi. Liceele care au obținut un procent de promovare scăzut la simularea examenului de bacalaureat din acest an, potrivit reprezentanților IȘJ Neamț, au obligația de realiza un grafic cu orele suplimentare de pregătire. „Aceste școli au propriul lor grafic după care se organizează. Din câte știm, acestea există și sunt respectate. Important este ca elevii să înțeleagă că aceste planuri de remediere se fac pentru binele lor”, a precizat Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț. La Liceul Tehnic (Forestier) din Piatra-Neamț, potrivit directorului, elevii nu își doresc diplomă de bacalaureat. „Există elevi interesați de aceste pregătiri, dar puțini în comparație cu câți ar trebui să dea examenul de bacalaureat. E vorba despre o grupă de 20-25 de elevi din peste 100 câți vor da bacalaureatul. O parte dintre ei sunt navetiști, însă nu puțini sunt aceia care au spus deja că nu vor să dea examenul de bacalaureat. Pur și simplu nu îi interesează acest examen. Mulți dintre ei invocă faptul că pentru ei este suficient să cunoască bine o meserie și să aibă la mână un atestat de competențe”, a precizat Mihai Pavăl, directorul Liceului Tehnic din Piatra-Neamț. Nici la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman lucrurile nu stau prea diferit. Reprezentanții liceului sunt de părere că sărăcia, lipsa de motivație, dar și muncile câmpului îi fac pe elevi să nu se gândească la bacalaureat. „La pregătiri vin puțini elevi și motivele sunt multiple. Mulți dintre copii sunt navetiști, vin din mediul rural, iar acum merg la muncile câmpului. Apoi, o mare parte dintre ei provin din familii defavorizate care nu-i pot susține în continuare la studii. Pe lângă asta, dacă luăm în considerare că la noi vin elevi din gimnaziale cu medii între 2 și 5, putem considera o realizare dacă reușesc să treacă de bacalaureat. Noi încercăm să-i ajutăm pe cât posibil. Din câte știu, toți cei 164 de elevi care ar trebui să absolve clasa a XII-a s-au înscris la examenele pentru atestat”, a declarat Leonard Vacaru, directorul Colegiului Tehnic „Danubiana”. În perioada 25-29 mai absolvenții de liceu se vor înscrie la examenul de bacalaureat, urmând să participe la prima probă, Evaluarea competențelor lingvistice în limba română, în intervalul 8-10 iunie. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Începe runda a doua a Bacalaureatului!

Candidații care nu au reușit din prima să obțină...

Patru intervenții ale Salvamont Neamț într-o oră. Ultimul apel pentru o fetiță cu o rană profundă

Duminică, 2 august 2026, într-o singură oră, personalul Salvamont...

Caniculă în Moldova. Disconfort termic și nopți tropicale!

Meteorologii au emis o informare cod galben de caniculă...

Cum ar putea ANAF verifica societățile care scot profitul din România

Statul începe să se uite mai atent la profiturile...