Neamț: Duș rece pentru grădinițe după îmbolnăvirile de la ”Floare de Colț”

gradinitaDupă cazurile de îmbolnăviri de la Grădinița ”Floare de Colț” din Piatra-Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț a aplicat un duș rece tuturor grădinițelor din județ. Acestea au fost puse să explice părinților preșcolarilor ce s-a întâmplat la Grădinița ”Floare de Colț”, că în grădinițe copiii sunt puși să se spele pe mâini (înainte de fiecare masă și după utilizarea grupurilor sanitare), că se face triajul epidemiologic. Mai mult, lipsa copiilor peste de două zile consecutiv implică, la întoarcerea în colectivitate, și obținerea unei adeverințe doveditoare prin care se specifică faptul că preșcolarul este clinic sănătos. Indicațiile, potrivit dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt al DSP Neamț, au fost date de ”Inspecția Sănătății” tocmai pentru a preveni cele întâmplate la ”Floare de Colț”. „Recomandările vizează și comunicarea părinților cu reprezentanții grădiniței în cazul în care copiii prezintă simptome ale unor îmbolnăviri, astfel încât să se poată stabili și cauza îmbolnăvirilor. Este normal să se țină o evidență pentru a se ști când și cum să se acționeze în cazul în care apar cazuri de îmbolnăviri”, a precizat dr. Grădinaru. Grădinița ”Floare de Colț” își va deschide din nou porțile, după o săptămână, pentru cei peste 180 de preșcolari, dar nu va scăpa de colimatoriul DSP-ului. „Rezultatele preliminare, după efectuarea probelor de sanitație, arată foarte bine, astfel încât s-a luat decizia ca de joi, 10 martie, Grădinița Floare de Colț să fie redeschisă. Desigur, această unitate va fi în continuare monitorizată, astfel încât să se țină cont de triajul epidemiologic zilnic al persoanelor angajate, de condițiile de păstrare a alimentelor și, în general, de respectarea cu strictețe a măsurilor igienico-sanitare ce se impun într-o astfel de unitate”, a adăugat dr. Grădinaru. (Marian TEODOROF)

 

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora