Neamț. Doi „șoferi” minori implicați într-un accident

Neamț. Doi „șoferi” minori implicați într-un accidentCe se poate întâmplă când un tânăr de 17 ani fără permis care conduce un motocross se întâlnește cu un „șofer” de 13 ani care conduce un motociclu, care are și un pasager? Consecințele pot fi destul de grave, după cum s-a putut vedea într-un accident ce s-a petrecut la Boghicea duminică, 19 mai, în jurul orei 19.00.

Conform cercetărilor preliminare, în timp ce un minor, în vârstă de 17 ani, conducea un motocross neînregistrat sau neînmatriculat, pe strada Lăcrămioarelor, în localitatea Boghicea, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui motociclu neînregistrat, condus de un minor de 13 ani, care avea chiar și un pasager, de aceeași vârstă, informează IPJ Neamț.

Accidentul a dus la rănirea ambilor conducători de autovehicule și a pasagerului în vârstă de 13 ani. Aceștia au fost transportați la o unitate medicală pentru mai multe investigații.

Ca urmare a controlului efectuat de polițiști s-a descoperit faptul că, minorul de 17 ani nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule, motocrossul nefiind înregistrat sau înmatriculat și fără a deține poliță de RCA, iar motociclul condus de minorul de 13 ani, nu este înmatriculat sau înregistrat.

„În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere”, potrivit IPJ Neamț.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...