Neamț: Doi răniți în urma accidentelor din noapte precedentă

Biciclist lovit de o mașină în Grumăzești

Ieri seară, 15 aprilie, în jurul orei 22,00, pe un drum județean din satul Topolița, comuna Grumăzești, autoturismul condus de un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Petricani, a lovit un biciclist, de 71 de ani, din localitate, care se deplasa pe același sens de mers.

Biciclistul a suferit mai multe traumatisme fiind transportat de urgență la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului din Târgu Neamț.

Șoferul a fugit de la locul accidentul, dar s-a răzgândit și a revenit în scurt timp înapoi dând declarații polițiștilor.

Potrivit informațiilor furnizate de agent Georgiana Pușcașu, șoferul nu consumase alcool.

Polițiștii i-au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, iar cercetările vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Un șofer beat a intrat cu mașina într-un podeț

În aceeași noapte de 15 spre 16 aprilie, în jurul orei 23:55, un bărbat de 53 de ani, din Rediu, care conducea un autoturism pe un drum județean în Costișa, a pierdut controlul asupra direcției de mers și-a intrat într-un podeț.

În urma impactului, șoferul a fost rănit.

Polițiștii rutieri au constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Neamț.

Șoferul are acum dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală, iar ancheta urmează să stabilească exact condițiile în care a avut loc coliziunea.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

Se schimbă modul de repartizare a dosarelor la instanțele de judecată – ce este nou de la 15 septembrie

Jumătatea lunii septembrie aduce modificări și noutăți în ce...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...