În județul Neamț, există câteva școli care, în urma simulării la evaluarea națională a copiilor din clasa a VIII-a au ieșit în față cu fruntea plecată. Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Piatra-Neamț și Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman sunt unitățile de învățământ din Neamț care au înregistrat procent de promovare „zero” la simularea examenelor. Pe lângă acestea, mai există încă cel puțin 5 școli care și-au dovedit neputința sau, după caz, incompetența în obținerea unor rezultate cel puțin modeste. Astfel, dacă aruncăm un ochi pe statistici situația școlilor amintite arată astfel: Liceul Tehnologic Valea Ursului (cu 53 de elevi înscriși la clasa a VIII-a) a obținut – procent de promovare de 16%; Școala Gimnazială Oniceni (47 de elevi) – 6,82%; Școala Gimnazială Trifești (50 de elevi) – 10%; Școala Gimnazială Secuieni (25 de elevi) – 16%; Școala Gimnazială Păstrăveni (50 de elevi) – 16%. Rezultatele slabe obținute de școlile amintite nu par să surprindă pe cineva de la inspectorat. Aparent, motivul invocat este acela că oricum școlile trebuie să transmită în scris concluziile simulării și să prezinte un plan remedial.
„Școlile au datoria ca în aceste zile să prezinte concluziile. Fiecare va stabili un plan de remediere, dacă se impune, în funcție de rezultatele obținute. Nu am întrebat până acum pe nimeni de la școlile cu rezultate slabe de ce au ajuns în această situație”, a precizat prof. Elena Laiu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț.
Reprezentanții școlilor unde s-au contorizat rezultatele dezastruoase au ținut să-și expună punctul de vedere. De remarcat ar fi că, cei care au încercat să justifice situația au un punct comun. Acela că nicio școală nu-și asumă responsabilitatea, dar intenții bune există.
„Nu pasăm vina nimănui, dar realitatea este că elevii din această clasă sunt mai slăbuți. În afară de acest aspect, nu-și fac temele. Chiar eu am fost într-o inspecție la Matematică și am observat că elevii nu-și fac temele. Iar dincolo de asta, o bună parte dintre ei sunt în grija bunicilor sau a altor rude. Nu avem cu cine comunica atunci câmd se fac ședințe. Nu există sprijin familial. Ne-am propus ca pentru anul următor să accesăm un proiect prin intermediul căruia să facem ore suplimentare cu elevii. Oricum și în această perioadă se fac meditații, dar este greu pentru că de-acasă nu avem cu cine să discutăm”, a precizat prof. Lucica Boroș, directoarea Liceului „Dimitrie Leonida”.
La Colegiul Tehnic „Danubiana”, directorul, prof. Leonard Vacaru ne-a precizat că toată lumea se implică, inclusiv primarul Laurențiu Leoreanu, doar că „asta este realitatea deocamdată”.
„Despre această clasă pot să vă spun că ea face parte dintr-o structură pe care noi am preluat-o din mers. Mai exact, sunt elevii Școlii Gimnaziale „Costache Negri” (Nr. 2). Copiii sunt de etnie rromă și provin din familii cu posibilități financiare reduse. Vreau să vă spun că prin dispoziția primarului, acești copii sunt aduși cu mașina la școală din Str. Fabricii. Alte două fundații îi ajută cu alimente și stau cu ei după orele de curs. Și noi facem ore suplimentare cu ei, dar asta e realitatea. Totuși, cei 11 copii care s-au prezentat la evaluarea națională nu reprezintă întreg colegiul”.
Cu sau fără scuze, la nivel județean, mai mult de jumătate dintre elevii din clasa a VIII-a nu au reușit să obțină medie de trecere. Până la evaluarea națională a mai rămas puțin peste 3 luni pentru punerea în practică a unor planuri remediale eficiente. (M. TEODOROF)