NEAMŢ: Criminalul care a decapitat sărbătorita, la judecată

dosare justitie 02Mihai Nistor (52 de ani) din Tupilaţi a fost trimis în judecată, în ziua de 22 aprilie, pentru crima pe care a comis-o pe 26 decembrie anul trecut, când s-a dus în vizită la o vecină, să-i ureze „la mulţi ani”. Era ziua de naştere a Varvarei Ţîrdea şi femeia s-a gândit să-şi serbeze cei 68 de ani de viaţă, împreună cu câţiva cunoscuţi, printre care şi soţii Nistor.

După câteva ore de petrecere, timp în care s-au servit diverse băuturi, oamenii au plecat spre casele lor, singurii întârziaţi fiind soţii Nistor care au mai rămas de vorbă cu sărbătorita. „Dezbaterea” subiectelor de viaţă, printre care relaţiile cu bărbaţii, au degenerat într-o ceartă între cele două femei, iar gazda s-a supărat că soţia lui Nistor nu este de acord cu ea şi a lovit-o. Bărbatul a intervenit imediat şi a luat-o pe sărbătorită la pumni, după care a decapitat-o cu un cuţit şi i-a băgat făraşul pentru cenuşă pe gât, s-o înveţe minte să nu mai bârfească.

Chiar dacă nevasta ucigaşului a dat alarma şi a chemat ambulanţa, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă. Reţinut pentru crimă, Nistor a spus la început că nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat, apoi a dat vina pe băutură şi, în final, pe victima sa care l-a scos din sărite. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Seara a patra la Vacanțe Muzicale în Piatra Neamț

Sute de nemțeni iubitori de muzică și spectacol s-au...

Accident cu trei vehicule la Costișa

Actualizare: ISU Neamț a oferit detalii suplimentare cu privire...

Vacanțe Muzicale – ziua a patra

Ziua a patra: „TIMP ȘI SENTIMENTE”, UN PROGRAM CAMERAL...

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție. IPJ Neamț recrutează viitorii ofițeri

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a dat startul recrutării...

FOTO. Seara a patra la Vacanțe Muzicale în Piatra Neamț

Sute de nemțeni iubitori de muzică și spectacol s-au...

Accident cu trei vehicule la Costișa

Actualizare: ISU Neamț a oferit detalii suplimentare cu privire...

Vacanțe Muzicale – ziua a patra

Ziua a patra: „TIMP ȘI SENTIMENTE”, UN PROGRAM CAMERAL...

Când se achită alocațiile și indemnizațiile în luna lui Cuptor

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a...