politie preventiva vacantaÎn perioada 09-13.02.2015, polițiștii de prevenire au intensificat activitățile în unitățile de învățământ în vederea reducerii riscului de victimizare sau implicare a elevilor în săvârșirea de fapte penale.

În cadrul programelor de prevenire aflate în derulare la nivelul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț, polițiștii au derulat activități specifice ce au avut ca teme de dezbatere: prevenirea delincvenței juvenile – răspunderea penală în cazul minorilor care au săvârșit infracțiuni, prevenirea implicării minorilor în comiterea de fapte antisociale – furturi și acte de violență. Au fost abordate și subiectele privind prevenirea consumului de substanțe interzise și pornografia infantilă pe internet.

Au fost prezentate materiale power-point care au avut ca informații cauzele care determină un comportament delincvent la minori, consecințele săvârșirii de fapte penale, iar sub forma unor dialoguri interactive între polițiști și elevi au fost căutate soluții pentru prevenirea implicării acestora în comiterea de fapte antisociale.

În perioada menționată au fost derulate activități și pentru marcarea datei de 10 februarie, Ziua Europeană a Siguranței pe Internet. Sub sloganul ”Un internet mai sigur pentru toți elevii”,polițiștii de prevenire în colaborare cu specialiști din cadrul A.N.I.T.P.Bacău – Centrul Regional Bacău au derulat activități în care au fost dezbătute ca și teme de interes pentru minori.

”Prevenirea pornografiei infantile pe internet”, ”Expunerea la conținuri ilegale și/sau dăunătoare”, ”Hărțuirea online- Cyberbullying”, ”Rețelele sociale și protecția datelor cu caracter personal”.

Beneficiarii direcți ai acestor activități au fost elevii claselor VII- IX din cadrul Colegiului Tehnic, Școlii Gimnaziale Daniela Cuciuc, Colegiului Tehnic Administrativ Economic , Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida și copii instituționalizați în cadrul Complexului de Servicii ”Ion Creangă” din Piatra Neamț.

În ziua de 16.02.2015, polițiștii de prevenire în colaborare cu cei din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Neamț și A.N.I.T.P.Bacău au derulat o amplă activitate cu caracter preventiv în rândul unui număr de 180 elevi ai Colegiului Tehnic Gheorghe Cartianu din Piatra Neamț. Activitatea se înscrie alături de celelalte în cadrul Planului Teritorial Comun de Acțiune ce are ca scop creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar 2014 – 2015.

Imaginile și declarațiile unor minori care au ajuns în penitenciar pentru comiterea de infracțiuni(omor, tâlhărie, furt și consum și vânzare de substanțe interzise) din filmul educativ ”Cheia e la tine!” au trezit interes în rândul celor prezenți iar elevii au fost receptivi la întrebările adresate de polițiști, înțelegând mesajul transmis.

Articolul precedentNEAMŢ: ACHIM părăseşte FC Ceahlăul
Articolul următorElena Udrea rămâne în arest. La domiciliu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.