spital bicaz 2014 01Concursul pentru postul de manager la Spitalul Bicaz se amână, se pare, din cauza unor schimbări pe care Ministerul Sănătății le-a operat în Consiliul de Administrație al unității. Examenul ar fi trebui să aibă loc marți, 20 ianuarie, dar așa cum a precizat managerul interimar Valentina Haidău, acest lucru nu mai este posibil.

„Ministerul Sănătății a trimis o decizie prin care am fost anunțați că Daniela Marcoci, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică Neamț a fost înlocuită din Consiliul de Administrație al spitalului. Mai mult, aceasta era și președinta comisiei de concurs. Prin numire de la minister, locul este ocupat de doctorița Mihaela Grădinaru”, a precizat Haidău.

De cealaltă parte, cea care a fost scoasă din schema CA-ului de la Spitalul Bicaz este de părere că managerul interimar ar fi putut să prevină această situație deoarece a fost anunțat din timp despre schimbări.

„În 18 decembrie, s-a emis un Ordin de ministru prin care s-a anunțat înlocuirea mea. Eu le-am comunicat celor de la Bicaz, dar nu au ținut cont pe motiv că ei nu au primit nicio dispoziție oficială. După sărbători, pe 5 ianuarie i-am înștiințat din nou, atrăgându-le atenția că organizarea concursului poate fi contestată deoarece există o decizie oficială a înlocuirii mele. Pe 9 ianuarie, au primit decizia oficială și cei de la spital”, a spus dr. Daniela Marcoci.

Persoana binevoitoare de la DSP

Se pare că decizia de înlocuire a unor persoane din Consiliile de Administrație a vizat mai multe spitale din țară. Dr. Marcoci este acum în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae” din Roman, deoarece dr. Maria Căescu a ieșit la pensie. Așa se face că în lipsa unei comunicări eficiente și a mutărilor de tot felul, postul de manager va mai fi scos odată la concurs. Rămâne ca noul Consiliu de Administrație să stabilească cine va fi noul președinte în comisia de concurs și când va fi programată „competiția”. Ce este și mai interesant vine din cele precizate de managerul interimar Haidău care susține că în perioada stabilită pentru înscrieri nu a fost depus niciun dosar pentru concurs. Pe lângă acest aspect, schimbarea doctoriției Marcoci din CA al Spitalului Bicaz s-a făcut, așa cum se aude pe la „colțuri”, la propunerea binevoitoare a unei persoane care prestează în aceeași aceeași curte (DSP) cu directorul adjunct. De ce s-a făcut această schimbare? Sperăm că din rațiuni practice menite să ducă la o eficiantizare a deciziilor luate la nivelul spitalului Bicaz. Și poate că la o nouă strigare, dacă tot s-au statuat niște decizii, se vor ivi și „concurenții”.

25 de posturi la concurs

Conducerea Spitalul Bicaz a anunțat organizarea mai multor concursuri pentru următoarele posturi vacante: 3 posturi de asistent medical principal, 4 posturi de asistent medical, 7 posturi de asistent medical debutant, 1 post de referent debutant achiziții publice și contractări, 2 posturi muncitor III – bucătar, 8 posturi de îngrijitori. Pentru locurile de muncă amintite, dosarele se pot depune la secretariatul Spitalului Bicaz, până în 27 ianuarie, ora 15. Ieri, 16 ianuarie, a fost prima zi de înscrieri, iar reprezentanții spitalului dau deja asigurări că locurile nu vor rămâne neocupate. Aceste posturi, așa cum au precizat aceștia, vin în plus față de cele care au fost destinate personalului medical detașat din cauza închiderii spitalului. Primarul orașului Bicaz, Nicolae Sălăgean a amintit că aproximativ 60 de persoane s-au întors la vechiul loc de muncă odată cu reluarea activității medicale la Spitalul Bicaz. (M. TEODOROF)

Articolul precedentBOTOȘANI: Adolescentă decedată, după cădere de la etaj
Articolul următorIAȘI: Decontul creditelor Primăriei – 560 de euro de fiecare cetățean
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.