Neamț: aproape 9.000 de persoane nu au un loc de muncă

Aproximativ 9.000 de nemțeni nu au un serviciu stabili și nu realizează venituri, ceea ce face ca la finalul lunii martie rata șomajului la nivelul județului Neamț să fie de 5,88 de procente, în creștere sensibilă față de luna anterioară. „La sfârșitul lunii martie în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț erau înregistrați 8.947 șomeri (din care 3.798 femei), rata șomajului fiind de 5,89 %”. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 5,88 în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,01 pp”, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț.Neamț: aproape 9.000 de persoane nu au un loc de muncă

Cei mai mulți dintre cei aflați în situație de șomaj sunt în evidențele oficiale de mai mult timp, iar între timp au pierdut sprijinul financiar de la stat, astfel că doar 1.479 de persoane mai beneficiază de indemnizație de șomaj. În altă ordine de idei, peste 7.500 de șomeri sunt din mediul rural, iar restul din urban. Cei cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul celor înregistrați în evidențele AJOFM Neamț (37%), urmat de cei cu studii primare sau fără studii (26%), iar 23% au absolvit o formă de învățământ profesional. Șomerii cu studii liceale si postliceale reprezintă 11% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 2%.

Din datele oficiale rezultă că 1.896 persoane sunt foarte greu ocupabile, 4.535 greu ocupabile, 2.395 mediu ocupabile, iar 121 sunt persoane ușor ocupabile. „Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre”, se arată într-un comunicat al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț.

(G. S.)

Foto: AJOFM Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora