Suceava. Doi bărbați reținuți pentru transport ilegal de lemn de 100 000 euro și fals informatic

Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore într-un dosar penal privind infracțiuni silvice, instrumentat de polițiștii din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Suceava, este vorba despre un bărbat de 48 de ani din comuna Vama, administrator al unei firme din orașul Frasin, și un bărbat de 38 de ani din Frasin, angajat al aceleiași societăți. Cei doi au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Anchetatorii spun că, în perioada investigată, cei doi ar fi fost implicați în cel puțin 47 de acte ilegale. Este vorba despre transportul fără acte a aproximativ 1000 de metri cubi de material lemnos, cu o valoare estimată la 100 000 de euro. De asemenea, ar fi depozitat fără documente legale circa 2500 de metri cubi de lemn, în valoare de peste 100 000 de euro.

În dosar apar și suspiciuni de infracțiuni informatice, respectiv modificarea sau ștergerea de date din sistemul informatic folosit pentru evidența materialului lemnos.

Cercetările vizează mai multe fapte, printre care transport ilegal de lemn fără documente, manipularea datelor informatice din sistemul silvic și nereguli privind stocurile de material lemnos din depozite.

Potrivit anchetatorilor, activitatea infracțională ar fi avut caracter continuat și ar fi produs un prejudiciu important, cu impact asupra mediului.

Cei doi urmează să fie prezentați în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...