pistol asomareUn bărbat din Piatra Șoimului s-a împușcat accidental în abdomen cu o armă de asomare a porcilor (foto ilustrativă) și a ajuns la spital de două ori, dar, în cele din urmă, a murit în această dimineață.

În dimineața de 12 iulie, bărbatul, în vârstă de 52 de ani, s-a întors acasă din Italia. Obosit, omul a găsit arma de asomare prin casă și a vrut să vadă cum funcționează, moment în care arma s-a declanșat, rănindu-l. A ajuns la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale. În ziua următoare, bărbatul a mers la poliție unde a declarat ce s-a întâmplat. Ceva mai târziu, în aceeași zi, a început să se simtă tot mai rău și a fost dus la spital, unde a fost operat de urgență.

Astăzi dimineață bărbatul a murit. Medicina legală urmează să stabilească cu exactitate cauza morții în baza necropsiei. Polițiștii nemțeni cercetează cazul în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă in rem. „Arma de asomare este o armă utilitară folosită pentru imobilizarea animalelor, prin supunerea acestora la un șoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare. Dispozitivul în cauză intră în categoria  de arme neletale cu destinația utilitară de asomare, putând fi procurată, în România, de orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani. Cu toate acestea, atragem atenția cu privire la manevrarea acestui dispozitiv. El poate fi folosit în condițiile legii, doar împotriva animalelor și doar în scopul pentru care este destinat, în astfel de condiții încât să nu cauzeze vătămări corporale persoanelor”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Angela Croitoru

Articolul precedentFOTO. Doi răniți după un accident la Săbăoani
Articolul următorAccident în giratoriul de pe bulevardul Roman Mușat