Raportarea de astăzi, 20 mai, a autorităților de la București privind vaccinarea arată că în clasamentul național județul Neamț se află tot pe locul 5 de jos în sus. S-a ajuns la 13,64% persoane care au primit cel puțin o doză de vaccin. Ultimele date existente la nivelul județului Neamț indică faptul că s-au administrat 103.807 doze, dintre care peste 59.000 la prima administrare.

Suntem, ca și până acum, înaintea județelor Suceava și Bacău, iar ca poziție în clasamentul național, este aceeași ca la începutul lunii. Din câte am observat, ierarhia nu s-a modificat, la nivel național. Scopul nostru este să accelerăm campania de vaccinare și să eradicăm pandemia.

În ce privește campania de vaccinare în județul Neamț, avem sprijinul medicilor de familie, 84 încheind contract cu CAS pentru finanțare. Echipele mobile vaccinează într-un ritm alert, avem programări în comune până pe 8 iunie și analizăm reluarea vaccinării în localitățile unde apar noi solicitări, cum este cazul la Săbăoani. Invităm nemțenii care vor să se imunizeze să vină în week-end la cele două puncte drive-thru deschise în Piatra-Neamț și în Roman, încă de săptămâna trecută”, declară Radu Firăstrău, șeful Direcției de Sănătate Publică Neamț.

vaccinare 20mai

Iată situația pe județe în funcție de procentul populației vaccinate cu cel puțin o doză, potrivit CNCACV:

–   București 36.05 %

–    Cluj 33.17 %

–    Sibiu 26.81 %

–    Brașov 25.72 %

–    Timiș 25.13 %

–    Constanța 24.78 %

–    Alba 24.10 %

–    Ilfov 22.63 %

–    Mureș 21.38 %

–   Prahova 21.06 %

–    Hunedoara 21.03 %

–    Sălaj 20.91 %

–    Dolj 20.85 %

–    Satu Mare 20.64 %

–    Vâlcea 20.00 %

–    Iași 19.54 %

–    Bihor 18.91 %

–    Maramureș 18.88 %

–    Tulcea 18.75 %

–    Galați 18.15 %

–    Arad 18.06 %

–    Argeș 17.74 %

–    Dâmbovița 17.64 %

–   Bistrița-Năsăud 17.28 %

–   Gorj 17.11 %

–    Ialomița 17.04 %

–    Harghita 16.91 %

–    Buzău 16.51 %

–    Olt 16.24 %

–    Călărași 16.22 %

–    Caraș-Severin 16.00 %

–    Teleorman 15.78 %

–    Mehedinți 14.70 %

–    Brăila 14.39 %

–    Vaslui 14.13 %

–    Vrancea 14.05 %

–    Covasna 13.76 %

–    Neamț 13.64 %

–    Bacău 12.95 %

–    Giurgiu 12.72 %

–    Botoșani 12.43 %

–    Suceava 11.66 %

 

Articolul precedentCel mai mare angajator din Neamț renunță la 9 posturi
Articolul următorDor de Piatra-Neamţ, de Festivalul de Artă Populară „Lada cu zestre”