Serviciul de Prevenire și Intervenție Rapidă în cazurile de Abuz din structura DGASPC Neamț a instrumentat pe parcursul lunii aprilie 52 de cazuri de abuz asupra copiilor. 22 de cazuri au fost din mediul urban, iar 30 din mediul rural, cele mai multe dintre acestea fiind cazuri de neglijare. S-au înregistrat 27 de astfel de dosare, dar au fost și 6 cazuri de abuz fizic, 5 de abuz emoțional, 4 de abuz sexual și 3 cazuri de comportament delincvent. S-au mai înregistrat 3 cazuri de copii dispăruți, 3 cazuri de abuz instituțional și un caz de repatriere a unui minor. Pe parcursul lunii aprilie specialiștii de la Serviciul Abuz au propus 8 măsuri de protecție specială din care 7 plasamente de urgență atât la asistenții maternali profesioniști, cât și în familiile extinse. De asemenea, Comisia pentru Protecția Copilului a decis instituirea măsurii de protecție specială (supraveghere specializată în cadrul familiei) pentru un copil care a săvârșit fapte penale și nu are împlinită vârsta răspunderii penale. În toate cazurile instrumentate s-a oferit asistență, sprijin și consiliere și s-a colaborat cu autoritățile locale de la domiciliile copiilor. În primul trimestru din 2015 au fost 158 de cazuri de abuz asupra copiilor, dintre care 89 s-au înregistrat în mediul rural. Cele mai multe au fost în februarie, când s-au înregistrat 71 de situaţii de abuz. (Oana IOSUB-TOMA)

NEAMŢ: 52 de cazuri de abuz asupra copiilor!
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


