NEAMȚ: 500 de elevi nu mai bat drumul spre școală

elevi iarnaAproximativ 500 de elevi din județul Neamț sunt trecuți în „catastiful” abandonului școlar. Potrivit inspectorilor școlari, elevii nu au ajuns deloc în clasele de curs și, dat fiind faptul că suntem la mijlocul anului școlar, aceștia nu mai au nicio șansă pentru a recupera orele pierdute. Numărul celor care nu mai calcă pragul școlilor este unul în creștere dacă luăm în calcul că la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut, numărul celor care nu au ajuns să-și vadă colegii și profesorii a fost de 340. Pe lângă acest aspect, nici cei care vin la ore nu o fac cu toată încrederea. Inspectorii școlari au contabilizat în ultima lună a anului 2014, nu mai puțin de 103.698 de absențe. Mai bine de jumătate, adică 57.727, au fost nemotivate. Inspectorii au atras atenția Comisiilor Comunitare Consultative din cadrul Consiliilor Locale pentru a verifica motivele pentru care elevii nu au au ajuns la școală și să vină cu soluții de îndreptare a situației. Totodată, potrivit inspectorului școlar Romeo Roman, în luna noiembrie, Consiliului Județean i s-a solicitat să constituie rețele de transport școlar pentru a putea adapta programul transportatorilor la cerințele elevilor. Motivul invocate a fost acela că navetiștii petrec mai mult timp prin autogări decât la școală.

S-a demonstrat că în unele cazuri, elevii stau mai mult prin autogări, decât la școală, nevoiți fiind să aștepte mașina care să-i ducă și să-I aducă de la școală. Așteptăm un răspuns de la CJ pentru a vedea ce se poate face în favoarea elevilor navetiști pentru ca aceștia să nu fie nevoiți să piardă timpul”, a spus Romeo Roman. În luna decembrie, 6 elevi au fost exmatriculați pentru neprezentarea la ore. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu patru mașini la ieșirea din Târgu-Neamț. Un bărbat a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate patru...

Neamț: Reținut după ce și-ar fi agresat și amenințat concubina

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din...

Bacău. Grav accident la Onești – o femeie și-a pierdut viața

Un grav accident de circulație soldat cu trei răniți...