Până astăzi, 30 aprilie, 1.047 de persoane au fost în carantină instituționalizată și 220 (față de 234 ieri) încă sunt în carantină în spațiile special amenajate din județul Neamț. Din izolare la domicilii au ieșit până astăzi 7.525 de persoane, iar 475 (ieri erau 505) încă sunt în auto-izolare pe o perioadă de două săptămâni, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Neamț. Jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 2 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină sau de izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule în tranzit, potrivit Prefecturii Neamț.
De ieri până astăzi, forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 278 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare. Echipajele formate din 250 de polițiști și 130 de jandarmi, polițiști locali și militari au controlat, ieri, 54 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate. Pentru nerespectarea restricțiilor de circulație din perioada stării de urgență, 102 nemțeni au fost amendați ieri cu peste 530.000 lei, în total.
(C.I.)