Astăzi, 29 mai, va ajunge la Inspectoratul Școlar Județean Neamț prima tranșă de 210.000 de măști necesare în perioada de pregătire și apoi de examen. Acestea vor fi distribuite în școlile din județ care se redeschid din data de 2 iunie pentru elevii care se pregătesc de Evaluare Naționale și Bacalaureat. „Noi am solicitat 390.000 de măști, estimate ca necesar pentru perioada de pregătire și pentru examenele naționale. Am fost anunțați că astăzi, până la amiază, vom primi de la ministerul Educației prima tranșă de 210.000 de măști și probabil săptămâna viitoare vom primi a doua tranșă. Tot astăzi vom începe să le distribuim în școli, pentru ca elevii și tot personalul din școli să le aibă chiar începând de marți, 2 iunie”, a declarat Mihai Obreja, șeful IȘJ Neamț.
Elevii din anii terminali de la gimnaziu și liceu au fost chestionați, zilele acestea, prin diriginți, dacă vor veni la școală, în perioada 2-12 iunie. Este prima dată când școlile se redeschid pentru elevi, după ce cursurile au fost suspendate în contextul coronavirusului, în 11 martie. Tot până marți, școlile trebuie să fie pregătite pentru primirea elevilor, cu traseele de parcurs pînă în sălile de clasă, cu suficienți dezinfectanți, cu băncile la distanță de 2 metri în clase. O altă măsură dispusă de ministrul Educației și cel al Sănătății impune ca fiecare școală să aibă și un cadru medical care să facă triajul epidemiologic.
(C.I.)