NEAMŢ: 1,5 milioane puieţi forestieri prind rădăcini în aprilie

cj plantari 2014 05
Plantări de puieţi în 2014

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat Instituţia Prefectului în legătură cu semnarea unui protocol de colaborare în vederea plantării de puieţi forestieri la nivel naţional.

Activitatea este programată în luna aprilie. Ministerul finanţează întocmirea documentaţiilor tehnice de împădurire şi întreţinere a terenurilor degradate.

Este în curs constituirea comisiilor de identificare şi delimitare a perimetrelor de ameliorare la nivelul localităţilor.

Prin intermediul ROMSILVA, ministerul livrează gratuit 1,5 milioane puieţi, ONG-urile partenere asigură volunari pentru plantare, iar Asociaţia Comunelor din România identifică şi pune la dispoziţie, prin membrii săi, terenurile ce urmează a fi împădurite, a anunţat prefectul judeţului Neamţ, Ioan Vlad Angheluţă. (V. COSMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...