În Calendarul popular, Sânzienele sunt descrise ca niște fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobște prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând. Ele sunt socotite zâne ale câmpului, oferind puteri deosebite florilor și buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc. Ziua de Sânziene este considerată sfântă. Nimeni nu are voie să lucreze în aceasta zi, când soarele joacă pe cer și stă pe loc la amiază.
Biserica Creștin-Ortodoxă serbează de obicei doar ziua morții sfinților. Dar, Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă. Aceste personalități spirituale au privilegiul de a li se sărbători atât nașterea, cât şi alte evenimente din viața lor: Adormirea Maicii Domnului, Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Acoperământul Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Când s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc cu 6 luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Conform unor cercetători, fixarea Sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul la 24 iunie, s-a realizat pentru înlocuirea unor sărbători păgâne, care aveau loc în 22 şi 23 iunie, ce aveau un caracter agricol. Alţi specialiști afirmă că data de 24 iunie a fost fixată ținând cont de Sfânta Scriptură. Aici se precizează că zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar, un loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a şaptea, ziua a 10-a. Având în vedere că această dată din calendarul iudaic corespunde lunii septembrie, Sfinții Părinţi au rânduit ca zămislirea Sfântului Ioan să fie sărbătorită pe 23 septembrie, iar nașterea sa, la 24 iunie. Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este atestată documentar în secolele IV-V, chiar în perioada în care a fost fixată şi data Crăciunului.
Cum ajută Sânzienele oamenii buni la suflet
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Această zi specială mai este denumită „Ziua Soarelui”, „Ursina”, „Amuţitul Cucului” şi are loc pe 24 iunie. La câteva zile după solstiţiul de vară, moment ce marchează apogeul drumului solar, când astrul se află la zenit, punctul cel mai înalt al boltei cereşti, vin Sânzienele, cu noaptea cea mai albă a dragostei şi ziua cea mai călduroasă a anului. Sărbătoare solară şi lunară totodată, Sânzienele sunt tributare focului, prin făcliile aprinse de feciori şi rotite după cum merge soarele pe cer, dar şi apei, prin ritualul scăldării în rouă, practicat de tinerele fete. Spre deosebire de Rusalii, care era descrise de țăranii de altădată ca fiind fete frumoase şi rele, Sânzienele erau înfățișate drept fete frumoase şi bune. Ele trăiesc în cete, ascunse de ochiul omenesc şi îşi fac simţită prezența doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, când se deschid Cerurile. Atunci plutesc în văzduh, dansează în poieni şi pe mal de ape, cresc bobul grâului, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. Sânzienele apără copiii de boli, alungă grindina şi vijelia, înmulțesc păsările cerului şi animalele pământului. Femeilor le aduc prunci frumoși şi sănătoși, iar fetelor mari, ursitul. Dacă oamenii sunt răi, Sânzienele devin nemiloase şi îi pedepsesc pe măsură: provoacă secetă, iau înapoi leacul plantelor, mirosul florilor, fertilitatea femeilor, puterea bărbaților, rodul pământului. Cu toate acestea, Sânziana, Drăgaica, este mai mult iubită decât temută, i se pronunță fără frică numele, iar atunci când este invocată, ţăranii o cheamă în felurite chipuri: „Regina Holdelor”, „Doamna Zânelor”, „Doamna Căluşarilor”. În ziua de Sânziene, vara începe „să se întoarcă spre iarnă”, florile câmpului îşi pierd treptat mirosul şi puterea tămăduitoare, în păduri apar licuricii, pe cer răsare „Cloşca cu Pui”.
Credințe pierdute de Sânziene
În ajunul sărbătorii, spre seară, copiii adunau sânziene şi le puneau pe la porţile caselor, câte una la fiecare poartă. Se credea că a cui sânziană va fi veştejită a doua zi, acela va muri înaintea celorlalţi. În zorii zilei sărbătorii, în special bătrânele satelor, însoţite uneori de tinere fete, umblau pe câmpuri pentru a culege anumite plante de leac, fiind cunoscut faptul că acest timp este special pentru aşa ceva.
FOTO: doxologia.ro
